iniţiativa
INIŢIATÍVĂ, iniţiative, s.f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acţiune, antrenând după sine şi pe alţii; însuşirea celui care îndrăzneşte sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ♢ Expr. Din proprie iniţiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ţi-a-] – Din fr. initiative.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INIŢIATÍV//Ă ~e f. 1) Predispoziţie de a întreprinde primul ceva sau de a avea îndrăzneală să facă ceva. 2) Chemare la o acţiune şi organizare a realizării ei. [G.-D. iniţiativei; Sil. -ţi-a-] /<fr. initiative
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INIŢIATÍVĂ s.f. Faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♦ Calitatea, însuşirea celui care este înclinat să lucreze, să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. [< fr. initiative, it. iniziativa, cf. lat. initium – început].
(Dicţionar de neologisme)
INIŢIATÍVĂ s. f. faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♢ însuşirea celui care este înclinat să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. (< fr. initiative)
(Marele dicţionar de neologisme)
iniţiatívă s. f. (sil. -ţi-a-), g.-d. art. iniţiatívei; pl. iniţiatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INIŢIATÍV//Ă ~e f. 1) Predispoziţie de a întreprinde primul ceva sau de a avea îndrăzneală să facă ceva. 2) Chemare la o acţiune şi organizare a realizării ei. [G.-D. iniţiativei; Sil. -ţi-a-] /<fr. initiative
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
INIŢIATÍVĂ s. f. faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♢ însuşirea celui care este înclinat să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. (< fr. initiative)
(Marele dicţionar de neologisme)
iniţiatívă s. f. (sil. -ţi-a-), g.-d. art. iniţiatívei; pl. iniţiatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)