INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s.m. şi f. Persoană împuternicită să inspecteze, să controleze activitatea unei persoane, unei instituţii etc. – Din rus. inspector. Cf. lat. i n s p e c t o r, fr. i n s p e c t e u r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSPÉCT//OR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană autorizată să inspecteze; persoană oficială care face o inspecţie; revizor. /<fr. inspecteur, lat. inspector, ~oris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSPÉCTOR, -OÁRE s.m. şi f. Persoană care are sarcina de a controla, de a inspecta o instituţie, o activitate. [Cf. fr. inspecteur, lat. inspector].
(Dicţionar de neologisme)
INSPÉCTOR, -OÁRE s. m. f. cel care este împuternicit să inspecteze o instituţie, o activitate. (< fr. inspecteur, lat. inspector)
(Marele dicţionar de neologisme)
inspéctor s. m., pl. inspéctori
(Dicţionar ortografic al limbii române)
inspectoáre s. f., g.-d. art. inspectoárei; pl. inspectoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSPÉCT//OR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană autorizată să inspecteze; persoană oficială care face o inspecţie; revizor. /<fr. inspecteur, lat. inspector, ~oris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
INSPÉCTOR, -OÁRE s. m. f. cel care este împuternicit să inspecteze o instituţie, o activitate. (< fr. inspecteur, lat. inspector)
(Marele dicţionar de neologisme)
inspéctor s. m., pl. inspéctori
(Dicţionar ortografic al limbii române)
inspectoáre s. f., g.-d. art. inspectoárei; pl. inspectoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)