instruire dex - definiţie, sinonime, conjugare
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăţa, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostaşii în vederea însuşirii teoriei şi practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INSTRUÍRE, instruiri, s.f. Acţiunea de a (se) instrui şi rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A INSTRU//Í ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în posesia unor cunoştinţe noi; a face să capete cunoştinţe şi/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învăţa; a cultiva; a pregăti; a prepara. 2) (militari) A pregăti după un program special în vederea însuşirii teoriei şi practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta în prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE INSTRU//Í mă ~iésc intranz. A-şi îmbogăţi cunoştinţele şi/sau experienţa; a se cultiva. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INSTRUÍR//E ~i f. Proces de predare a cunoştinţelor şi deprinderilor într-o instituţie de învăţământ; instrucţie. /v. a (se) instrui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INSTRUÍ vb. IV. tr. 1. A învăţa, a furniza cunoştinţe (cuiva) într-un anumit domeniu. ♦ refl. A-şi îmbogăţi cunoştinţele, a învăţa. 2. A face instrucţia unui proces. [Pron. -stru-i, p.i. -iesc, conj. -iască. / < fr. instruire].
(Dicţionar de neologisme)

INSTRUÍRE s.f. Acţiunea de a (se) instrui şi rezultatul ei. [Pron. -stru-i-. / < instrui].
(Dicţionar de neologisme)

INSTRUÍ vb. I. tr., refl. a (se) pregăti într-un anumit domeniu, a(-şi) îmbogăţi cunoştinţele, a învăţa. II. tr. 1. a transmite ostaşilor cunoştinţele de teorie şi practică militară. 2. (jur.) a face instrucţia unui proces. (< fr. instruire, lat. instruere)
(Marele dicţionar de neologisme)

instruí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. instruiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
INSTRUÍ vb. 1. a învăţa, (rar) a şcoli, (înv.) a certa, a mustrui, a muştrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. v. culturaliza. 3. v. studia. 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) iniţia, a (se) învăţa. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 6. v. pregăti. 7. (MIL.) (înv.) a şmotri. (A ~ ostaşii.) 8. v. ancheta.
(Dicţionar de sinonime)

INSTRUÍRE s. 1. cultivare, învăţare. (~ elevilor.) 2. v. culturalizare. 3. iniţiere, învăţare. (~ cuiva într-o disciplină.) 4. v. pregătire. 5. v. anchetă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ins inst instr instru

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire ruire truire