INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienţi, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ), nesatisfăcător; nemulţumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSUFICIÉNŢĂ, insuficienţe, s.f. Stare, situaţie a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcţională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcţiuni complexe a organismului. ♢ Insuficienţă cardiacă = stare patologică manifestată prin imposibilitatea miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuficientia, it. insufficienza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSUFICIÉNT1 m. Calificativ echivalent cu una din notele „unu”, „doi”, „trei” sau „patru” (în sistemul de apreciere a cunoştinţelor prin zece puncte). [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSUFICIÉN//T2 ~tă ( ~ţi, ~te) şi adverbial Care nu este suficient; neîndestulător; nesatisfăcător. [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSUFICIÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter insuficient. 2) Defect funcţional (al unui organ). ~ hepatică. [Sil. -ci-en-] /<lat. insufficientia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSUFICIÉNT, -Ă adj. Care nu este suficient, care nu ajunge; nesatisfăcător. // s.m. Calificativ sub limita de trecere, obţinut de un candidat la un examen. [Pron. -ci-ent. / cf. lat. insufficiens, it. insufficiente, fr. insuffisant].
(Dicţionar de neologisme)
INSUFICIÉNŢĂ s.f. Situaţia, starea a ceea ce este insuficient. ♦ (Med.) Stare de funcţionare anormală a unui organ. [Cf. lat. insufficientia, it. insufficienza, fr. insuffisance].
(Dicţionar de neologisme)
INSUFICIÉNT, -Ă I. adj. care nu este suficient; nesatisfăcător. II. s. m. calificativ sub limita de trecere, la un examen. (< it. insufficiente, lat. insufficiens)
(Marele dicţionar de neologisme)
INSUFICIÉNŢĂ s. f. 1. situaţia, starea a ceea ce este insuficient. 2. (med.) incapacitate a unui organ, aparat sau sistem de a funcţiona normal. (< it. insufficienza, lat. insufficientia)
(Marele dicţionar de neologisme)
insuficiént adj. m. suficient
(Dicţionar ortografic al limbii române)
insuficiénţă s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. insuficiénţei; pl. insuficiénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INSUFICIÉNT adj., adv. 1. adj. neîndestulător, nemulţumitor, nesatisfăcător, redus, sărac. (Can-titate ~.) 2. adj. v. puţin. 3. adj. neîndestulător, nesatisfăcător, redus, sărac. (Un inventar ~ de utilaje.) 4. adj. v. redus. 5. adv. prost.
(Dicţionar de sinonime)
INSUFICIÉNŢĂ s. 1. v. lipsă. 2. v. defect.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Insuficient ≠ suficient
(Dicţionar de antonime)
Insuficienţă ≠ prisos, surplus
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSUFICIÉNŢĂ, insuficienţe, s.f. Stare, situaţie a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcţională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcţiuni complexe a organismului. ♢ Insuficienţă cardiacă = stare patologică manifestată prin imposibilitatea miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuficientia, it. insufficienza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSUFICIÉN//T2 ~tă ( ~ţi, ~te) şi adverbial Care nu este suficient; neîndestulător; nesatisfăcător. [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSUFICIÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter insuficient. 2) Defect funcţional (al unui organ). ~ hepatică. [Sil. -ci-en-] /<lat. insufficientia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSUFICIÉNT, -Ă adj. Care nu este suficient, care nu ajunge; nesatisfăcător. // s.m. Calificativ sub limita de trecere, obţinut de un candidat la un examen. [Pron. -ci-ent. / cf. lat. insufficiens, it. insufficiente, fr. insuffisant].
(Dicţionar de neologisme)
INSUFICIÉNŢĂ s.f. Situaţia, starea a ceea ce este insuficient. ♦ (Med.) Stare de funcţionare anormală a unui organ. [Cf. lat. insufficientia, it. insufficienza, fr. insuffisance].
(Dicţionar de neologisme)
INSUFICIÉNT, -Ă I. adj. care nu este suficient; nesatisfăcător. II. s. m. calificativ sub limita de trecere, la un examen. (< it. insufficiente, lat. insufficiens)
(Marele dicţionar de neologisme)
INSUFICIÉNŢĂ s. f. 1. situaţia, starea a ceea ce este insuficient. 2. (med.) incapacitate a unui organ, aparat sau sistem de a funcţiona normal. (< it. insufficienza, lat. insufficientia)
(Marele dicţionar de neologisme)
insuficiént adj. m. suficient
(Dicţionar ortografic al limbii române)
insuficiénţă s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. insuficiénţei; pl. insuficiénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INSUFICIÉNT adj., adv. 1. adj. neîndestulător, nemulţumitor, nesatisfăcător, redus, sărac. (Can-titate ~.) 2. adj. v. puţin. 3. adj. neîndestulător, nesatisfăcător, redus, sărac. (Un inventar ~ de utilaje.) 4. adj. v. redus. 5. adv. prost.
(Dicţionar de sinonime)
INSUFICIÉNŢĂ s. 1. v. lipsă. 2. v. defect.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Insuficient ≠ suficient
(Dicţionar de antonime)
Insuficienţă ≠ prisos, surplus
(Dicţionar de antonime)