insultare

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INSULTÁRE, insultări, s.f. Acţiunea de a insulta şi rezultatul ei; insultă. – V. insulta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A INSULTÁ insúlt tranz. (persoane) A trata cu insulte; a înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a ofensa. /<fr. insulter, lat. insultare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INSULTÁ vb. I. tr. A aduce (cuiva) o insultă; a jigni. [P.i. insúlt, 3,6 -tă. / < fr. insulter, cf. lat. insultare].
(Dicţionar de neologisme)

INSULTÁRE s.f. Acţiunea de a insulta şi rezultatul ei; jignire. [< insulta].
(Dicţionar de neologisme)

INSULTÁ vb. tr. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolenţă. (< fr. insulter)
(Marele dicţionar de neologisme)

insultá vb., ind. prez. 1 sg. insúlt, 3 sg. şi pl. insúltă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

insultáre s. f., g.-d. art. insultării; pl. insultări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
INSULTÁ vb. v. jigni.
(Dicţionar de sinonime)

INSULTÁRE s. v. jignire.
(Dicţionar de sinonime)