inteligență dex - definiţie, sinonime, conjugare
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenţi, -te, adj. Înzestrat cu inteligenţă; deştept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligenţă (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTELIGÉNŢĂ, inteligenţe, s.f. 1. Capacitatea de a înţelege uşor şi bine, de a sesiza ceea ce este esenţial, de a rezolva situaţii sau probleme noi pe baza experienţei acumulate anterior; deşteptăciune. ♢ Inteligenţă artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obţine performanţe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínţă s.f.] – Din fr. intelligence, lat. inteIligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTELIGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Care vădeşte inteligenţă; plin de inteligenţă; cu capacităţi intelectuale deosebite. /<fr. intelligent, lat. intelligens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INTELIGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Facultatea de a înţelege uşor şi profund fenomenele, lucrurile; agerime a minţii; deşteptăciune. 2) Persoană inteligentă. /<lat. intelligentia, fr. intelligence, germ. Intelligenz
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INTELIGÉNT, -Ă adj. Deştept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care manifestă inteligenţă. [Cf. lat. intelligens, fr. intelligent].
(Dicţionar de neologisme)

INTELIGÉNŢĂ s.f. Înţelegere profundă, uşoară a unor lucruri mai ales din domeniul culturii şi al ştiinţei; facultatea de a înţelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; deşteptăciune; înţelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].
(Dicţionar de neologisme)

INTELIGÉNT, -Ă adj. 1. deştept, ager la minte, pătrunzător. 2. care denotă inteligenţă. (< fr. intelligent, lat. intelligens)
(Marele dicţionar de neologisme)

INTELIGÉNŢĂ s. f. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relaţiile esenţiale şi de a găsi o ieşire dintr-o anumită situaţie, de a rezolva probleme noi; deşteptăciune. ♢ om inteligent. o ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obţine performanţe cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)
(Marele dicţionar de neologisme)

inteligént adj. m., pl. inteligénţi; f. sg. inteligéntă, pl. inteligénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

inteligénţă s. f., g.-d. art. inteligénţei; pl. inteligénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
INTELIGÉNT adj. 1. ager, deştept, dibaci, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. şi reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. şi Bucov.) hâtru, (Transilv.) ocoş, ştram, (înv.) scornaci, (fig.) dezgheţat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. v. spiritual. 3. chibzuit, cuminte, deştept, înţelept. (O faptă ~.)
(Dicţionar de sinonime)

INTELIGÉNŢĂ s. 1. deşteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. şi Olt.) pamet, (înv.) înţelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager şi o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deşteptăciune, dibăcie, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere. (~ unei persoane.)
(Dicţionar de sinonime)

INTELIGÉNŢĂ s. v. intelectualitate.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Inteligent ≠ mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, netot, obtuz, prost, redus, tâmp, tont
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in int inte intel inteli

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta genta igenta