interlinie

INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărţi prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTERLÍNIE, interlinii, s.f. Spaţiu alb care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite, sau între două linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (după linie).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTERLÍNI//E ~i f. 1) poligr. Linie metalică, având grosimea de două puncte tipografice, folosită la separarea şi la răritul rândurilor în text. 2) Spaţiu dintre rândurile unui text ori dintre liniile unui portativ. /<fr. interligne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INTERLINIÁ vb. I. tr. (Poligr.) A despărţi prin interlinii. [< fr. interligner, după linia].
(Dicţionar de neologisme)

INTERLÍNIE s.f. 1. (Poligr.) Linie de plumb mai puţin înaltă decât literele, folosită la răritul rândurilor de text; durşus. 2. Linie la suprafaţa tegumentelor, corespunzând traiectului unei articulaţii. [Gen. -iei. / cf. fr. interligne < lat. inter – între, linea – linie].
(Dicţionar de neologisme)

INTERLINIÁ vb. tr. a despărţi prin interlinii. (< fr. interligner)
(Marele dicţionar de neologisme)

INTERLÍNIE s. f. 1. (poligr. tradiţională) linie de plumb mai puţin înaltă decât literele, la răritul rândurilor de text; durşus. 2. linie la suprafaţa tegumentelor, traiectul unei articulaţii. (< fr. interligne)
(Marele dicţionar de neologisme)

interliniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 3 sg. interliniáză, 1 pl. interliniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg şi pl. interliniéze; ger. interliniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

interlínie s. f. linie
(Dicţionar ortografic al limbii române)