interpunere

INTERPÚNE, interpún, vb. III. Refl. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înţelegere); a mijloci. ♦ A se amesteca în relaţiile dintre două persoane. ♦ Tranz. A pune ceva între... – Din lat. interponere (după pune).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTERPÚNERE, interpuneri, s.f. Faptul de a (se) interpune. – V. interpune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A INTERPÚNE interpún tranz. A pune între două lucruri sau fiinţe pentru a modifica mediul. /<lat. interponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE INTERPÚNE mă interpún intranz. 1) A interveni între două persoane pentru a le aduce la o înţelegere. 2) A se amesteca în relaţiile dintre două persoane. /<lat. interponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INTERPÚNE vb. III. 1. tr., refl. A pune, a se depune ceva între (două obiecte, două momente etc.). 2. refl. A mijloci. ♦ A se amesteca în raporturile, în legăturile dintre mai multe persoane. [P.i. interpún. / cf. lat. interpono, fr. interposer, după pune].
(Dicţionar de neologisme)

INTERPÚNERE s.f. Acţiunea de a (se) interpune şi rezultatul ei. [< interpune].
(Dicţionar de neologisme)

INTERPÚNE vb. I. tr., refl. a (se) pune între..., a (se) intercala. II. refl. a mijloci. ♢ a se amesteca în raporturile dintre două persoane. (după lat. interponere)
(Marele dicţionar de neologisme)

INTERPÚNERE s. f. acţiunea de a (se) interpune. o ~ de persoane = încheiere a unui act juridic între alte persoane decât cele indicate de părţi. (< interpune)
(Marele dicţionar de neologisme)

interpúne vb. pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
INTERPÚNE vb. v. mijloci.
(Dicţionar de sinonime)