intimare

INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în faţa unei instanţe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTIMÁRE, intimări, s.f. (Jur.) Acţiunea de a intima şi rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTIMÁ vb. I. tr. 1. A pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (Jur.) A chema în judecată, a cita în faţa unei jurisdicţii superioare. [< lat. intimare, cf. fr. intimer].
(Dicţionar de neologisme)

INTIMÁRE s.f. Acţiunea de a intima şi rezultatul ei; avertizare, punere în vedere. [< intima].
(Dicţionar de neologisme)

INTIMÁ vb. tr. 1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (jur.) a chema în judecată, a cita în faţa unei jurisdicţii superioare. (< fr. intimer, lat. intimare)
(Marele dicţionar de neologisme)

intimá vb., ind. prez. 1 sg. intiméz, 3 sg. şi pl. intimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

intimáre s. f., pl. intimări
(Dicţionar ortografic al limbii române)