intimat

INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în faţa unei instanţe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTIMÁT, -Ă, intimaţi, -te, s.m. şi f. Parte într-un proces care se află în situaţia unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. i n t i m é.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INTIMÁ vb. I. tr. 1. A pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (Jur.) A chema în judecată, a cita în faţa unei jurisdicţii superioare. [< lat. intimare, cf. fr. intimer].
(Dicţionar de neologisme)

INTIMÁT, -Ă adj., s.m. şi f. (Cel) citat într-un proces în calitate de pârât. [Cf. fr. intimé].
(Dicţionar de neologisme)

INTIMÁ vb. tr. 1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (jur.) a chema în judecată, a cita în faţa unei jurisdicţii superioare. (< fr. intimer, lat. intimare)
(Marele dicţionar de neologisme)

INTIMÁT, -Ă s. m. f. cel citat într-un proces în calitate de pârât. (< fr. intimé)
(Marele dicţionar de neologisme)

intimá vb., ind. prez. 1 sg. intiméz, 3 sg. şi pl. intimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

intimát s. m., pl. intimáţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)