INTOLERÁNT, -Ă, intoleranţi, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INTOLERÁNŢĂ, intoleranţe, s.f. 1. Lipsă de toleranţă, de îngăduinţă; neîngăduinţă, netoleranţă. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INTOLERÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care nu este tolerant; neîngăduitor. /<fr. intolérant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INTOLERÁNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter intolerant; lipsă de toleranţă; neîngăduinţă. 2) Atitudine de intolerant. 3) Inaptitudine a organismului de a tolera unele medicamente, alimente. /<fr. intolérance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INTOLERÁNT, -Ă adj. Neîngăduitor. [Cf. fr. intolérant].
(Dicţionar de neologisme)
INTOLERÁNŢĂ s.f. 1. Lipsă de toleranţă; neîngăduire. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. [Cf. fr. intolérance, it. intolleranza].
(Dicţionar de neologisme)
INTOLERÁNT, -Ă adj. 1. care nu respectă libertatea de gândire, care nu suportă altă credinţă, religie decât a sa; fanatic. 2. (despre organism) care nu suportă (un medicament). (< fr. intolérant)
(Marele dicţionar de neologisme)
INTOLERÁNŢĂ s. f. 1. lipsă de toleranţă. 2. incapacitate organică de a suporta un medicament, un aliment, un grefon etc. (< fr. intolérance)
(Marele dicţionar de neologisme)
intoleránt adj. m. tolerant
(Dicţionar ortografic al limbii române)
intoleránţă s. f., pl. intoleránţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INTOLERÁNT adj. v. neîngăduitor.
(Dicţionar de sinonime)
INTOLERÁNŢĂ s. neîngăduinţă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Intolerant ≠ tolerant
(Dicţionar de antonime)
Intoleranţă ≠ îngăduinţă, toleranţă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INTOLERÁNŢĂ, intoleranţe, s.f. 1. Lipsă de toleranţă, de îngăduinţă; neîngăduinţă, netoleranţă. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INTOLERÁNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter intolerant; lipsă de toleranţă; neîngăduinţă. 2) Atitudine de intolerant. 3) Inaptitudine a organismului de a tolera unele medicamente, alimente. /<fr. intolérance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INTOLERÁNT, -Ă adj. Neîngăduitor. [Cf. fr. intolérant].
(Dicţionar de neologisme)
INTOLERÁNŢĂ s.f. 1. Lipsă de toleranţă; neîngăduire. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. [Cf. fr. intolérance, it. intolleranza].
(Dicţionar de neologisme)
INTOLERÁNT, -Ă adj. 1. care nu respectă libertatea de gândire, care nu suportă altă credinţă, religie decât a sa; fanatic. 2. (despre organism) care nu suportă (un medicament). (< fr. intolérant)
(Marele dicţionar de neologisme)
INTOLERÁNŢĂ s. f. 1. lipsă de toleranţă. 2. incapacitate organică de a suporta un medicament, un aliment, un grefon etc. (< fr. intolérance)
(Marele dicţionar de neologisme)
intoleránt adj. m. tolerant
(Dicţionar ortografic al limbii române)
intoleránţă s. f., pl. intoleránţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INTOLERÁNT adj. v. neîngăduitor.
(Dicţionar de sinonime)
INTOLERÁNŢĂ s. neîngăduinţă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Intolerant ≠ tolerant
(Dicţionar de antonime)
Intoleranţă ≠ îngăduinţă, toleranţă
(Dicţionar de antonime)