invocare dex - definiţie, sinonime, conjugare
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susţinerea unei afirmaţii. – Din fr. invoquer, lat. invocare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INVOCÁRE, invocări, s.f. Acţiunea de a invoca şi rezultatul ei. – V. invoca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A INVOCÁ invóc tranz. 1) (divinităţi) A chema în ajutor. 2) A aduce drept argument. ~ decretul respectiv. /<fr. invoquer, lat. invocare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INVOCÁ vb. I. tr. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva, a se referi la ceva ce este în favoarea sa. [P.i. invóc, 3,6 -că. / < fr. invoquer, it., lat. invocare].
(Dicţionar de neologisme)

INVOCÁRE s.f. Acţiunea de a invoca şi (rar) rezultatul ei; invocaţie. [< invoca].
(Dicţionar de neologisme)

INVOCÁ vb. tr. 1. a chema în ajutor (o divinitate). 2. a cita, a se referi la ceva în favoarea sa. (< fr. invoquer, lat. invocare)
(Marele dicţionar de neologisme)

invocá vb., ind. prez. 1 sg. invóc, 3 sg. şi pl. invócă; conj. prez. 3 sg. şi pl. invóce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

invocáre s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
INVOCÁ vb. 1. (înv.) a meni. (A ~ numele cuiva.) 2. v. pretexta.
(Dicţionar de sinonime)

INVOCÁRE s. invocaţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inv invo invoc invoca

Cuvinte se termină cu literele: re are care ocare vocare