IOBÁG, iobagi, s.m. Ţăran dependent de stăpânul feudal, obligat să facă acestuia prestaţii în muncă, în natură sau în bani şi legat de pământ (fără drept de strămutare); şerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IOBÁ//G ~gi m. (în epoca feudală) Ţăran care depindea cu tot ce avea de stăpânul feudal; şerb; serv. /<ung. jobbágy
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A IOBĂG//Í ~ésc intranz. 1) ist. A fi iobag; a şerbi. 2) fig. A munci din greu (ca un iobag); a presta o muncă grea; a şerbi; a robi. /Din iobag
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
iobág (iobági), s.m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, şi care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moşieri. Această situaţie juridică s-a perpetuat în Ungaria şi Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s.f. (şerbie); iobăgiţă, s.f. (soţie sau fiică de iobag); iobăgime, s.f. (mulţime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).
(Dicţionarul etimologic român)
iobág s. m., pl. iobági
(Dicţionar ortografic al limbii române)
iobăgí vb. ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iobăgeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IOBÁG s. (IST.) rumân, şerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Ţăranul dependent se numea ~ în Transilvania, „rumân” în Ţara Românească şi „vecin” în Moldova.)
(Dicţionar de sinonime)
IOBĂGÍ vb. (IST.) a şerbi.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A IOBĂG//Í ~ésc intranz. 1) ist. A fi iobag; a şerbi. 2) fig. A munci din greu (ca un iobag); a presta o muncă grea; a şerbi; a robi. /Din iobag
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
iobág (iobági), s.m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, şi care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moşieri. Această situaţie juridică s-a perpetuat în Ungaria şi Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s.f. (şerbie); iobăgiţă, s.f. (soţie sau fiică de iobag); iobăgime, s.f. (mulţime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).
(Dicţionarul etimologic român)
iobág s. m., pl. iobági
(Dicţionar ortografic al limbii române)
iobăgí vb. ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iobăgeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IOBÁG s. (IST.) rumân, şerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Ţăranul dependent se numea ~ în Transilvania, „rumân” în Ţara Românească şi „vecin” în Moldova.)
(Dicţionar de sinonime)
IOBĂGÍ vb. (IST.) a şerbi.
(Dicţionar de sinonime)