ipohondru

IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s.m. şi f.] – Din fr. hypocondre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IPOHÓNDR//U ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care este bolnav de ipohondrie. /<fr. hypocondre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ipohóndru (ipohóndră), adj. – Care are o stare psihică morbidă caracterizată prin nelinişte continuă. Fr. hypochondre, cu pronunţarea din ngr. – Der. ipohondrie (mr. ipuhondrie), s.f. (boală psihică morbidă, caracterizată prin nelinişte continuă), din ngr. ὑποχονδρία (sec. XIX); ipohondriac, adj. (hipocondriac), din gr. ὐποχονδριαϰός (sec. XVIII).
(Dicţionarul etimologic român)

IPOHÓNDRU, -Ă adj., s.m. şi f. (Suferind) de ipohondrie. [Var. ipocondru, -ă adj., s.m.f. / < fr. hipocondre].
(Dicţionar de neologisme)

IPOHÓNDRU, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de ipohondrie. (< fr. hypocondre)
(Marele dicţionar de neologisme)

ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; f. sg. ipohóndră, pl. ipohóndre
(Dicţionar ortografic al limbii române)