ipotecare

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IPOTECÁRE, ipotecări, s.f. Acţiunea de a ipoteca şi rezultatul ei. – V. ipoteca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanţă, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A IPOTE//CÁ ~chéz tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IPOTECÁ vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].
(Dicţionar de neologisme)

IPOTECÁRE s.f. Acţiunea de a ipoteca. [< ipoteca].
(Dicţionar de neologisme)

IPOTECÁR, -Ă adj. 1. Care are drept de ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. [Cf. fr. hypothécaire].
(Dicţionar de neologisme)

IPOTECÁ vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)
(Marele dicţionar de neologisme)

IPOTECÁR, -Ă adj. garantat printr-o ipotecă. o credit ~ = credit care are la bază însăşi proprietatea ce face obiectul împrumutului convenit prin ipotecă. (< fr. hypothécaire)
(Marele dicţionar de neologisme)

ipotecá vb., ind. prez. 1 sg. ipotechéz, 3 sg. şi pl. ipotecheáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. ipotechéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecării; pl. ipotecări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. sg. ipotecáră, pl. ipotecáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
IPOTECÁ vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)
(Dicţionar de sinonime)

IPOTECÁRE s. (JUR.) (pop.) zălogire. (~ unei case.)
(Dicţionar de sinonime)