iris

ÍRIS, (I) irisuri, s.n., (II) irişi, s.m. I. S.n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găseşte pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S.m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂŢIŞOÁRĂ, răţişoare, s.f. 1. (Zool.) Răţuşcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenuşii, cu rostrul lăţit, asemănător cu ciocul de raţă, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom şi frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Raţă + suf. -işoară.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STẤNJEN, stânjeni, s.m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă şi regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unităţi de măsură. ♢ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor aşezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s.m.] – Din bg. stă(n)žen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÂNJENÉL, stânjenei, s.m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi în formă de sabie şi cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stânjen (Iris). [Var.: (pop.) stânjinél s.m.] – Stânjen + suf. -el.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÍRIS¹ ~uri n. Membrană colorată a ochiului situată între cornee şi cristalin (în mijlocul căreia se găseşte pupila). /<lat., fr. iris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÍRIS² írişi m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile sale mari, de diferite culori, şi folosită în farmaceutică, parfumerie; stânjenel. 2) Floare a unei astfel de plante. /<fr. iris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RĂŢIŞOÁR//Ă¹ ~e f. (diminutiv de la raţă) Plantă erbacee cu tulpina scurtă, cu flori mari, divers colorate, care creşte prin pajişti. /raţă + suf. ~işoară
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RĂŢIŞOÁR//Ă² ~e f. (diminutiv de la raţă) Insectă coleopteră, lungă, de culoare brună-cenuşie, cu gura lăţită, care atacă unele culturi agricole (porumbul, ovăzul, sfecla etc.). /raţă + suf. ~işoară
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STÂNJEN¹ ~i m. Unitate de măsură a lungimii variind de la 1,96 m la 2,23 m. ♢ ~ pescăresc unitate de măsură a lungimii egală cu 1,83 m. ~ de lemne unitate de măsură a lemnelor de foc egală cu opt metri cubi. /<sl. senžini
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STÂNJEN² ~i m. v. STÂNJENEL. /<sl. senžini
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STÂNJENÉ//L ~i m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei mari, violete, albastre, galbene sau albe, folosită în farmaceutică şi parfumerie; iris. 2) Floare a acestei plante. /stânjen + suf. ~el
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÍRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi şi cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].
(Dicţionar de neologisme)

ÍRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului aşezată între cornee şi partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].
(Dicţionar de neologisme)

ÍRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, aşezată între cornee şi partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi şi cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)
(Marele dicţionar de neologisme)

íris (bot.) s. m., pl. írişi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

íris (anat., fiz.) s. n., pl. írisuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

răţişoáră s.f., g.-d. art. răţişoárei; pl. răţişoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stânjen s. m., pl. stânjeni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

íriş adj. m. sg. şi adv. (reg.) tare, sănătos; adevărat, curat.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
ÍRIS s. I. (BOT.) 1. v. stânjenel. 2. (Iris germanica) stânjen, stânjenel, (reg.) ceapă, cocoş, cocoşel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniţă, tulipan, coada-cocoşului, cosiţa-fetelor, floare-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 3. (Iris variegata) stânjen, stânjenel, (reg,) lilion păsăresc. II. (ANAT.) (pop.) arcul ochiului.
(Dicţionar de sinonime)

RĂŢIŞOÁRĂ s. 1. v. boboc. 2. (BOT.; Iris pumila) (reg.) stânjenel.
(Dicţionar de sinonime)

STÂNJEN s. v. crin-galben.
(Dicţionar de sinonime)

STÂNJEN s. I. (prin Transilv.) şing. (Un ~ de lemne.) II. (BOT.) 1. (Iris germanica) v. stânjenel. 2. (Iris variegata) iris, stânjenel, (reg.) lilion-păsăresc. 3. stânjen de baltă v. stânjenel; stânjen galben v. stânjenel.
(Dicţionar de sinonime)

STÂNJENÉL s. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stânjen, (reg.) ceapă, cocoş, cocoşel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniţă, tulipan, coada-cocoşului, cosiţa-fetelor, floa-re-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 2. (Iris variegata) iris, stânjen, (reg.) lilion-păsăresc. 3. (Iris pseudacorus) iris, stânjen de baltă, stânjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-gal-ben, lilie-galbenă.
(Dicţionar de sinonime)

STÂNJENÉL s. v. răţişoară.
(Dicţionar de sinonime)