iritare dex - definiţie, sinonime, conjugare
IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. şi refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o uşoară congestie sau o inflamaţie dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IRITÁRE, iritări, s.f. Acţiunea de a (se) irita şi rezultatul ei; enervare, iritaţie. – V. irita.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre ţesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritaţie. /<fr. irriter, lat. irritare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamaţie uşoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
(Dicţionar de neologisme)

IRITÁRE s.f. Acţiunea de a (se) irita şi rezultatul ei; enervare; iritaţie. [< irita].
(Dicţionar de neologisme)

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamaţie uşoară. (< fr. /s\'/irriter, lat. irritare)
(Marele dicţionar de neologisme)

iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. şi pl. irítă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iritáre s. f., g.-d. art. iritării; pl. iritări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
(Dicţionar de sinonime)

IRITÁRE s. 1. v. inflamare. 2. v. enervare. 3. v. ner-vozitate.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ir iri irit irita iritar

Cuvinte se termină cu literele: re are tare itare ritare