iscălire dex - definiţie, sinonime, conjugare
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. şi refl. A(-şi) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanţe etc., a(-şi) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. i s k a l j a t i, i s k a l u.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ISCĂLÍRE, iscăliri, s.f. Acţiunea de a (se) iscăli şi rezultatul ei. – V. iscăli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ISCĂL//Í ~ésc 1. tranz. (acte, articole, cereri, scrisori etc.) A autentifica prin iscălitură; a adeveri prin semnătură; a semna. 2. intranz. A pune iscălitura sub un text, într-un registru sau într-un act oficial; a semna. /<sl. iskaljati, iskalu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

iscălí (iscălésc, iscălít), vb. – A semna, a-şi pune numele, semnătura. Origine incertă. După Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridică azŭ iskalŭ „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). După Cihac, II, 149 (cf. Şeineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a păta”, cf. bg. iskaljam „a murdări”, datorită faptului că cea mai mare parte a iscăliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneală. Ambele explicaţii par posibile. – Der. iscălitură, s.f. (semnătură), din part. iscălit (sec. XVII); iscălitor, adj. (semnatar), înv.
(Dicţionarul etimologic român)

iscălí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iscăleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iscălíre s. f., g.-d. art. iscălírii; pl. iscălíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ISCĂLÍ vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.)
(Dicţionar de sinonime)

ISCĂLÍRE s. iscălit, semnare, subscriere, (rar) subsemnare. (~ unui act.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: is isc isca iscal iscali

Cuvinte se termină cu literele: re ire lire alire calire