iscare

ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naşte, a lua fiinţă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neaşteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neaşteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam. (iska mi se).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ISCÁRE, iscări, s.f. Acţiunea de a (se) isca şi rezultatul ei. – V. isca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ISCÁ isc tranz. 1) A face să se işte. 2) A face să se producă; a avea drept efect; a pricinui; a provoca; a produce; a cauza. /<bulg. iskam
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ISCÁ mă isc intranz. A-şi face brusc apariţia; a se lăsa văzut pe neaşteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi. /<bulg. iskam
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

iscá (ísc, iscát), vb. refl. – 1. (Cu pron. în dat.) A se i năzări cuiva, a-i trece prin minte. – 2. A se produce, a se întîmpla, a se ivi. – 3. (Tranz.) A produce, a provoca. Sl. iskati „a dori”, prin intermediul bg. iska mi se „am chef de” (Candrea; DAR; cf. Cihac, II, 149). Este greşită părerea lui Tiktin, care pleacă de la iască › *iesca „a aprinde”.
(Dicţionarul etimologic român)

iscá vb., ind. prez. 3 sg. íscă; conj. prez. 3 sg. şi pl. íşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iscáre s. f., g.-d. art. iscării; pl. iscări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ISCÁ vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. dezlănţui. 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, (înv. şi reg.) a se scociorî, (fig.) a se naşte. (S-a ~ din senin o furtună.)
(Dicţionar de sinonime)

ISCÁRE s. v. dezlănţuire.
(Dicţionar de sinonime)