ispravă

ISPRÁVĂ, isprăvi, s.f. 1. Faptă, treabă, acţiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ♢ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acţiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obţinut în urma unor eforturi; succes, reuşită, izbândă. ♢ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ISPRÁVĂ isprăvi f. 1) Rezultat favorabil obţinut în urma unui efort fizic sau intelectual; reuşită; izbândă; succes. 2) Faptă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; năzbâtie; şotie; poznă; boroboaţă; drăcie. [Sil. is-pra-] /<sl. isprava, bulg. izprava
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

isprávă s. f., g.-d. art. isprăvii; pl. isprăvi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ISPRÁVĂ s. 1. v. faptă. 2. aventură. (Îşi povestea ~ile din acele vremuri.) 3. treabă, (pop. şi ir.) pricopseală, (reg.) pricoapsă, (fam. şi ir.) scofală. (N-a făcut mare ~.) 4. v. poznă.
(Dicţionar de sinonime)

ISPRÁVĂ s. v. autorizaţie, izbândă, împuternicire, reuşită, succes.
(Dicţionar de sinonime)