istoriografie

ISTORIOGRAFÍE, istoriografii, s.f. 1. Ştiinţă auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluţiei concepţiilor istorice şi al operelor istorice. 2. Totalitatea scrierilor istorice (dintr-o ţară, dintr-o anumită perioadă de timp, cu privire la o anumită problemă etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ISTORIOGRAFÍ//E ~i f. 1) Ramură a ştiinţei istorice care studiază izvoarele istorice. 2) Totalitate a scrierilor istorice dintr-o anumită perioadă. 3) Totalitate a lucrărilor istorice privitoare la o problemă. [G.-D. istoriografiei; Sil. -ri-o-gra-] /<fr. historiographie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ISTORIOGRAFÍE s.f. Disciplină care studiază scrierile istoriografice; ştiinţa istoriei (2) [în DN]; (p. ext.) totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumită ţară sau dintr-o anumită epocă. ♢ Istoriografie literară = totalitatea lucrărilor ştiinţifice având ca obiect studiul istoriei unei literaturi. [Pron. -ri-o-. / < fr. historiographie].
(Dicţionar de neologisme)

ISTORIOGRAFÍE s. f. 1. ştiinţă auxiliară a istoriei care studiază dezvoltarea cunoştinţelor, perfecţionarea metodelor de cercetare, scrierile istorice, ştiinţa istoriei (2). 2. totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumită ţară sau epocă; totalitatea lucrărilor istorice referitoare la o problemă. (< fr. historiographie)
(Marele dicţionar de neologisme)

istoriografíe s. f. (sil. -ri-o-gra-), art. istoriografía, g.-d. art. istoriografíei; pl. istoriografíi, art. istoriografíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)