istorisire

ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ISTORISÍRE, istorisiri, s.f. Acţiunea de a istorisi şi rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creaţie literară în care se istoriseşte ceva. – V. istorisi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ISTORIS//Í ~ésc tranz. (lucruri auzite, văzute sau însuşite) A relata într-o succesiune logică şi într-o formă anumită; a povesti; a nara. /<ngr. istoriso
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ISTORISÍR//E ~i f. 1) v. A ISTORISI. 2) Relatare a unor fapte într-o formă literară; povestire; naraţiune. /v. a istorisi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

istorisí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. istoriseáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ISTORISÍ vb. v. povesti.
(Dicţionar de sinonime)

ISTORISÍRE s. 1. v. povestire. 2. v. naraţiune.
(Dicţionar de sinonime)