istorism

ISTORÍSM s.n. (Filoz.) Principiu potrivit căruia evenimentele şi fenomenele trebuie studiate în procesul apariţiei şi dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ISTORÍSM n. Principiu metodologic, conform căruia obiectele şi fenomenele din realitate trebuie privite în dezvoltare istorică, în legătură cu condiţiile concrete care le-au generat şi cu celelalte fenomene existente în momentul istoric dat. /<fr. historisme, germ. Historismus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ISTORÍSM s.n. Principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea ştiinţifică, potrivit căruia evenimentele şi fenomenele se studiază în procesul apariţiei, dezvoltării şi pieirii lor, în strânsă legătură cu condiţiile istorice concrete care le-au dat naştere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].
(Dicţionar de neologisme)

ISTORÍSM s. n. principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea ştiinţifică, potrivit căruia evenimentele şi fenomenele se studiază în procesul apariţiei, dezvoltării şi pieirii lor, în strânsă legătură cu condiţiile istorice concrete care le-au dat naştere. (< fr. historisme, rus. istorizm)
(Marele dicţionar de neologisme)

istorísm s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)