italică

ITÁLIC, -Ă, italici, -ce, adj. 1. Care aparţine Italiei antice, privitor la Italia antică. 2. (Despre caractere tipografice; şi substantivat, f.) Cursiv. – Din fr. italique, lat. italicus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUGHÍE, dughii, s.f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite şi ascuţite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreţ; nărâng (Setaria italica). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ITÁLI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de Italia antică; propriu Italiei antice. /<fr. italique, lat. italicus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DUGHÍ//E ~i f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late şi cu seminţe ca ale meiului, cultivată pentru nutreţ. [Sil. -ghi-e] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ITALICĂ sau APENINICĂ, Peninsula ~ peninsulă în S Europei, între mările Tireniană, Ionică şi Adriatică, mărginită la N de C. Padului; 149 mii km². Străbătută de la NV spre SE de M-ţii Apenini. Climă mediteraneană. Formează o mare parte a terit. Italiei. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ITÁLIC, -Ă adj. 1. Care ţine de Italia antică. 2. (Poligr.; despre caractere tipografice) Cursiv. [< fr. italique].
(Dicţionar de neologisme)

ITÁLIC, -Ă adj. 1. referitor la Italia antică. 2. (despre caractere tipografice; şi s. f.) cursiv. (< fr. italique, lat. italicus)
(Marele dicţionar de neologisme)

itálic adj. m., pl. itálici; f. sg. itálică, pl. itálice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dughíe s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei, pl. dughíi, art. dughíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ITÁLIC adj. v. cursiv.
(Dicţionar de sinonime)

DUGHÍE s. (BOT.) 1. (Setaria italica) (reg.) mohor, părâng. 2. (Setaria verticillata) mohor, mei-pă-săresc, (reg.) bursoacă.
(Dicţionar de sinonime)