IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simţi o mare afecţiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relaţii sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. şi refl. recipr. A ţine extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A IUB//Í ~ésc tranz. 1) (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste. 2) A trata cu un deosebit ataşament sufletesc. A-şi ~ ţara. A-şi ~ mama. /<sl. ljubiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE IUB//Í mă ~ésc intranz. A avea relaţii de dragoste (cu cineva); a se drăgosti. /<sl. ljubiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
iubí (iubésc, iubít), vb. – A fi îndrăgostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljubă, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s.f. (dragoste); iubit, s.n. (dragoste); iubit, s.m. (persoană iubită, drăguţ, amant); iubită, s.f. (amantă, ibovnică, drăguţă); iubitor, adj. (care iubeşte); iubeţ, adj. (pasionat); iubăreţ, adj. (pasionat); (l)iuboste, s.f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s.f. (dragoste), din sl. *ljubostĭ; libov, s.n., (înv., dragoste), din sl. *ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfăta, a se distra, a trîndăvi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s.m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnică, s.f. (amantă, concubină, ţiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti.
(Dicţionarul etimologic român)
iubí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iubeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IUBÍ vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. plăcea.
(Dicţionar de sinonime)
IUBÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) iubi ≠ a (se) urî
(Dicţionar de antonime)
A iubi ≠ a urî
(Dicţionar de antonime)
A se iubi ≠ a se urî
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A IUB//Í ~ésc tranz. 1) (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste. 2) A trata cu un deosebit ataşament sufletesc. A-şi ~ ţara. A-şi ~ mama. /<sl. ljubiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
iubí (iubésc, iubít), vb. – A fi îndrăgostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljubă, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s.f. (dragoste); iubit, s.n. (dragoste); iubit, s.m. (persoană iubită, drăguţ, amant); iubită, s.f. (amantă, ibovnică, drăguţă); iubitor, adj. (care iubeşte); iubeţ, adj. (pasionat); iubăreţ, adj. (pasionat); (l)iuboste, s.f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s.f. (dragoste), din sl. *ljubostĭ; libov, s.n., (înv., dragoste), din sl. *ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfăta, a se distra, a trîndăvi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s.m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnică, s.f. (amantă, concubină, ţiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti.
(Dicţionarul etimologic român)
iubí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iubeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IUBÍ vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. plăcea.
(Dicţionar de sinonime)
IUBÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) iubi ≠ a (se) urî
(Dicţionar de antonime)
A iubi ≠ a urî
(Dicţionar de antonime)
A se iubi ≠ a se urî
(Dicţionar de antonime)