iudă dex - definiţie, sinonime, conjugare
IÚDĂ, iude, s.f. Om trădător; om făţarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IÚD//Ă ~e f. Persoană care înşală; om făţarnic, lipsit de sinceritate. /<sl. Ijuda
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

iúdă (iúde), s.f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, făţarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîţi de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s.f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s.n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliţie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi).
(Dicţionarul etimologic român)

iúdă s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Iúda s. pr. m., g.-d. lui (acestui, unui) Iúda
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
IÚDĂ s. v. trădător.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: iu iud

Cuvinte se termină cu literele: da uda