IÚTĂ s.f. 1. Plantă anuală cu tulpina înaltă până la 3 m şi groasă de 1-2 cm, cu frunze galbene, ovale, cultivată în regiunile tropicale pentru fibrele textile extrase din tulpină (Corchorus olitorius şi capsularis). 2. Fibră textilă obţinută din tulpina iutei (1), întrebuinţată la fabricarea pânzei de sac, a covoarelor etc. – Din germ. Jute, it. iuta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IÚTE, iuţi, adj. 1. Care acţionează sau reacţionează repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forţă. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie uşor; irascibil; violent. 3. Care are gust înţepător; care produce o senzaţie gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzaţie olfactivă înţepătoare şi neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IÚTĂ f. 1) Plantă erbacee exotică, cu tulpină înaltă şi subţire, folosită în industria textilă. 2) Fibră extrasă din tulpina acestei plante. /<germ. Jute
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IÚTE1 adv. Într-un timp scurt; în (cu) grabă; repede. /<sl. Ijutĕ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IÚTE2 iuţi adj. 1) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ♢ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se înfurie sau se irită foarte uşor. 3) Care are gust înţepător, pişcător, de ardei, de piper. 4) (despre mâncăruri şi băuturi) Care are miros şi gust înţepător; picant. /<sl. Ijutĕ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
iúte adj. – 1. Picant, cu gust înţepător. – 2. Puternic, tare. – 3. Violent, coleric, furios, impetuos. – 4. Dibaci, descurcăreţ, agil. – 5. Care acţionează repede, prompt. – 6. Care aleargă repede. – Megl. l’ut. Sl. ljutŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 356; Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 93; DAR), cf. bg., sb. ljut, pol. luto, rus. ljutĭ, cu sensurile similare rom. – Der. iutac, adj. (rapid, descurcăreţ); iuţar, s.m. (ciupercă, Lactarius piperatus); iuţi, vb. (a deveni picant sau înţepător; a irita; a accelera, a grăbi; refl., a se înfuria); iuţeală, s.f. (gust picant; rapiditate; viteză; violenţă); iuţime, s.f. (gust picant, rapiditate).
(Dicţionarul etimologic român)
IÚTĂ s.f. Plantă din India, din a cărei scoarţă se fabrică fire textile. ♦ Produs textil obţinut din fibrele acestei plante. [Cf. it. iuta, engl., fr. jute < hind. jhuto, germ. Jute].
(Dicţionar de neologisme)
IÚTĂ s. f. 1. plantă erbacee cultivată în zona tropicală, din tulpinele căreia se extrag fibre textile. 2. fibră textilă obţinută din această plantă. (< germ. Jute, it. iuta)
(Marele dicţionar de neologisme)
iútă s. f., g.-d. art. iútei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
iúte adj. m., f. iúte; pl. m. şi f. iúţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
URZICĂ IÚTE s. v. urzică mică.
(Dicţionar de sinonime)
IÚTE adj., adv. 1. adj. v. sprinten. 2. adj. focos, sprinten, (pop.) ortoman. (Cal ~.) 3. adj. ager, agil, isteţ, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~în mişcări.) 4. adj. sprinten, vioi, (livr.) alert. (O mişcare ~.) 5. adj. v. rapid. 6. adj. grabnic, grăbit, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. şi pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 7. adv. grabnic, rapid, repede, tare. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 8. adv. v. imediat. 9. adv. v. curând. 10. adj., adv. v. des. 11. adj. v. violent. 12. adj. v. impetuos. 13. adj. v. picant. 14. adj. înţepător, picant, piperat, pişcător, usturător. (Gust ~ al unei mâncări.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Iute ≠ agale, domol, greoi, încet, lent, lin, molatic, molâu
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IÚTE, iuţi, adj. 1. Care acţionează sau reacţionează repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forţă. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie uşor; irascibil; violent. 3. Care are gust înţepător; care produce o senzaţie gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzaţie olfactivă înţepătoare şi neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IÚTE1 adv. Într-un timp scurt; în (cu) grabă; repede. /<sl. Ijutĕ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IÚTE2 iuţi adj. 1) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ♢ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se înfurie sau se irită foarte uşor. 3) Care are gust înţepător, pişcător, de ardei, de piper. 4) (despre mâncăruri şi băuturi) Care are miros şi gust înţepător; picant. /<sl. Ijutĕ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
iúte adj. – 1. Picant, cu gust înţepător. – 2. Puternic, tare. – 3. Violent, coleric, furios, impetuos. – 4. Dibaci, descurcăreţ, agil. – 5. Care acţionează repede, prompt. – 6. Care aleargă repede. – Megl. l’ut. Sl. ljutŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 356; Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 93; DAR), cf. bg., sb. ljut, pol. luto, rus. ljutĭ, cu sensurile similare rom. – Der. iutac, adj. (rapid, descurcăreţ); iuţar, s.m. (ciupercă, Lactarius piperatus); iuţi, vb. (a deveni picant sau înţepător; a irita; a accelera, a grăbi; refl., a se înfuria); iuţeală, s.f. (gust picant; rapiditate; viteză; violenţă); iuţime, s.f. (gust picant, rapiditate).
(Dicţionarul etimologic român)
IÚTĂ s.f. Plantă din India, din a cărei scoarţă se fabrică fire textile. ♦ Produs textil obţinut din fibrele acestei plante. [Cf. it. iuta, engl., fr. jute < hind. jhuto, germ. Jute].
(Dicţionar de neologisme)
IÚTĂ s. f. 1. plantă erbacee cultivată în zona tropicală, din tulpinele căreia se extrag fibre textile. 2. fibră textilă obţinută din această plantă. (< germ. Jute, it. iuta)
(Marele dicţionar de neologisme)
iútă s. f., g.-d. art. iútei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
iúte adj. m., f. iúte; pl. m. şi f. iúţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
URZICĂ IÚTE s. v. urzică mică.
(Dicţionar de sinonime)
IÚTE adj., adv. 1. adj. v. sprinten. 2. adj. focos, sprinten, (pop.) ortoman. (Cal ~.) 3. adj. ager, agil, isteţ, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~în mişcări.) 4. adj. sprinten, vioi, (livr.) alert. (O mişcare ~.) 5. adj. v. rapid. 6. adj. grabnic, grăbit, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. şi pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 7. adv. grabnic, rapid, repede, tare. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 8. adv. v. imediat. 9. adv. v. curând. 10. adj., adv. v. des. 11. adj. v. violent. 12. adj. v. impetuos. 13. adj. v. picant. 14. adj. înţepător, picant, piperat, pişcător, usturător. (Gust ~ al unei mâncări.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Iute ≠ agale, domol, greoi, încet, lent, lin, molatic, molâu
(Dicţionar de antonime)