izbăvitor

IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s.m. şi f., adj. (Pop.) 1. S.m. şi f. Persoană care izbăveşte; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăveşte, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IZBĂVIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care izbăveşte; salvator. /a (se) izbăvi + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

izbăvitór s. m., adj. m., pl. izbăvitóri; f. sg. şi pl. izbăvitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
IZBĂVITÓR adj. v. mântuitor.
(Dicţionar de sinonime)

IZBĂVITÓR adj. v. salvator.
(Dicţionar de sinonime)