izbucni dex - definiţie, sinonime, conjugare
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc şi cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a ţâşni. 2. (Despre sunete, vorbe etc.; la pers. 3) A se porni deodată şi cu intensitate, a se auzi deodată. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A IZBUCN//Í ~ésc intranz. 1) (despre acţiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc şi cu violenţă; a se dezlănţui; a se declanşa; a irupe; a se declara; a se stârni. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A ieşi cu putere printr-o deschizătură îngustă; a ţâşni; a irupe; a răbufni. 3) fig. A-şi face brusc apariţia; a se lăsa văzut pe neaşteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi; a se isca. 4) (despre zgomote, sunete, vorbe etc.) A începe brusc şi cu intensitate. 5) (despre persoane) A interveni pe neaşteptate şi violent într-o discuţie; a exploda. /<bulg. izbukna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

izbucní (izbucnésc, izbucnít), vb. – 1. A se porni, brusc şi cu putere. – 2. A izvorî, a ţîşni. – 3. A bufni în, a pufni în. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă, cf. pocni, bufni, şi ngr. μπουχτίζω, rus. buchnutĭ, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucişare cu sbughi. După Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti. – Der. postverbal izbuc, s.n. (Trans., izvor, fîntînă).
(Dicţionarul etimologic român)

izbucní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. izbucneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
IZBUCNÍ vb. 1. v. erupe. 2. a ţâşni, (înv.) a prorupe. (Lacrimile au ~ din ochii ei.) 3. a bufni, a pufni, (înv. şi reg.) a prorupe, (Mold. şi Bucov.) a dupăi. (~ în plâns, în râs.) 4. v. dezlănţui. 5. a se declara. (A ~ un incendiu.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: iz izb izbu izbuc izbucn

Cuvinte se termină cu literele: ni cni ucni bucni zbucni