izgonire dex - definiţie, sinonime, conjugare
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IZGONÍRE s.f. Acţiunea de a izgoni şi rezultatul ei; alungare. – V. izgoni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A IZGON//Í ~ésc tranz. (fiinţe) A forţa să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a fugări. /<sl. izgoniti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

izgoní (izgonésc, izgonít), vb. – 1. A alunga, a goni. – 2. A speria, a sili pe cineva să plece, a surghiuni. – Mr. azgunescu, azgunire. Sl. izgoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Tiktin; Conev 99), cf. bg. izgonjam, sb. izgoniti „a vîna”. – Der. izgon, s.n. (detaşament), înv., deverbal; izgoană, s.f. (surghiun), înv.; izgonitor, adj. (care surghiuneşte); izgnanie, s.f. (înv., surghiun), din sl. izgnije. – Din rom. provine mag. izgána (Edelspacher 15). cf. goni.
(Dicţionarul etimologic român)

izgoní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. izgoneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

izgoníre s. f., g.-d. art. izgonírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
IZGONÍ vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. şi pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. şi reg.) a întiri, a mâna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. şi Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. şi Ban.) a sprânji, (Transilv. şi Maram.) a ţipa, (Ban. şi Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a răşchira, (fam.) a mătrăşi, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.
(Dicţionar de sinonime)

IZGONÍRE s. 1. alungare, gonire. (~ cuiva de acasă.) 2. v. surghiunire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: iz izg izgo izgon izgoni

Cuvinte se termină cu literele: re ire nire onire gonire