izobară

IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s.m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ♦ Linie (sau curbă) izobară (şi substantivat, f.) = linie care uneşte pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeaşi presiune. 2. Adj., s.m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeaşi masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic şi se găsesc în căsuţe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IZOBÁR ~ă (~i, ~e) fiz. (despre transformările de stări) Care se produce la o presiune constantă. /<fr. isobare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IZOBÁR//Ă ~e f. Linie pe o diagramă care reprezintă procesul de trecere a unei stări în alta în condiţii izobare. /<fr. isobare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IZOBÁR, -Ă adj. 1. Cu presiune constantă. 2. (Despre substanţe chimice) Cu aceeaşi greutate atomică, dar cu numere atomice diferite. // s.f. Linie care uneşte pe o diagramă, pe o hartă punctele de egală presiune. [Var. isobar, -ă adj., s.f. / < fr. isobare, cf. gr. isos – egal, baros – greutate].
(Dicţionar de neologisme)

IZOBÁR, -Ă I. adj. 1. (despre transformările unui sistem fizic) care are loc la presiune constantă. 2. (despre substanţe chimice) cu acelaşi număr de masă, dar cu număr atomic diferit. II. s. f. linie care uneşte pe o diagramă, pe o hartă, punctele de egală presiune. (< fr. isobare)
(Marele dicţionar de neologisme)

izobár adj. m., s. m., pl. izobári; f. sg. izobáră, pl. izobáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)