IŢÍ, iţesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puţin, pentru un moment sau pe furiş. 2. A se uita la ceva pe furiş sau în fugă, a arunca o privire fugară şi curioasă. – Cf. i ţ i i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. După germ. per du.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ţine locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcţie de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu şcoală, tu studii, şi el un golan. ♢ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aştepta să fie. 2. (La dativ, în formele ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-) Nu ţi-l dau. ♢ (Cu funcţie de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ţi gura! ♢ (Cu funcţie atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ţi vezi mama. ♢ (Impersonal) Ţi-ai găsit! ♢ (Cu valoare de dativ etic) Ţi le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ♢ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezeşti? ♢ (Impersonal) Ia te uită la el! ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care priveşti încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu ştii. [Dat. ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenţiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificaţia de...; b) (cu valoare de conjuncţie) aşadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aştepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimţi, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară îşi chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveşte la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. şi pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. şi: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veţi (pop. ăţi, eţi, oţi), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SE IŢÍ mă iţésc intranz. 1) A se expune vederii pe furiş şi pentru un moment. 2) fig. A privi pe furiş şi în fugă; a se uita repede şi curios. /cf. iţii
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TU pron. pers. pers. II sing. (ţie, îţi, ţi, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveţi. ♢ Nici ~ cal, nici ~ căruţă nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îţi scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ şi acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi şi noapte. 4) (se foloseşte cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ♢ Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
vói pron. – Înlocuieşte numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.
(Dicţionarul etimologic român)
ZO TE CÚŞTE sint. (Trans. de V.) Dumnezeu să fie cu tine. (lat. Deus te constet)
(Dicţionarul etimologic român)
tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creaţie expresivă, proprie limbajului copiilor; se foloseşte mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s.n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s.f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s.n. (Trans., bucium mic); tutuc, s.n. (lemn, scurtătură), în Olt. şi Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluş, s.m. (Munt., lemn, trunchi).
(Dicţionarul etimologic român)
tu adv. – Se foloseşte ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puţin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezenţa dat, etic.
(Dicţionarul etimologic român)
tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Puşcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ţie, forma atonă (î)ţi, Mold. ţia (istr. a ţie); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca şi în cazul lui -mi, -ţi, enclitic înlocuieşte adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îţi văd mîna › văd mîna-ţi, şi prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ţi mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îţi se foloseşte şi ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.
(Dicţionarul etimologic român)
tu pr., d. acc. ţie, neacc. îţi, ţi (ţi se dă), ţi- (ţi-a dat, ţi-l dă), -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aş)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
iţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iţésc, imperf. 3 sg. iţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
du-te-víno s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
per tú prep. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tu pr., d. acc. ţíe, neacc. îţi, ţi, ţi-, -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (intreabă-te), -te- (vedea-te-aş )
(Dicţionar ortografic al limbii române)
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)
IŢ, iţi, s.m. (reg.) copil neastâmpărat.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
IŢÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, miji.
(Dicţionar de sinonime)
DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
(Dicţionar de sinonime)
TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. şi fam.) mata. (~ ce spui?)
(Dicţionar de sinonime)
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. După germ. per du.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenţiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificaţia de...; b) (cu valoare de conjuncţie) aşadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aştepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimţi, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară îşi chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveşte la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. şi pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. şi: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veţi (pop. ăţi, eţi, oţi), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SE IŢÍ mă iţésc intranz. 1) A se expune vederii pe furiş şi pentru un moment. 2) fig. A privi pe furiş şi în fugă; a se uita repede şi curios. /cf. iţii
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TU pron. pers. pers. II sing. (ţie, îţi, ţi, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveţi. ♢ Nici ~ cal, nici ~ căruţă nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îţi scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ şi acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi şi noapte. 4) (se foloseşte cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ♢ Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
vói pron. – Înlocuieşte numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.
(Dicţionarul etimologic român)
ZO TE CÚŞTE sint. (Trans. de V.) Dumnezeu să fie cu tine. (lat. Deus te constet)
(Dicţionarul etimologic român)
tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creaţie expresivă, proprie limbajului copiilor; se foloseşte mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s.n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s.f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s.n. (Trans., bucium mic); tutuc, s.n. (lemn, scurtătură), în Olt. şi Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluş, s.m. (Munt., lemn, trunchi).
(Dicţionarul etimologic român)
tu adv. – Se foloseşte ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puţin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezenţa dat, etic.
(Dicţionarul etimologic român)
tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Puşcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ţie, forma atonă (î)ţi, Mold. ţia (istr. a ţie); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca şi în cazul lui -mi, -ţi, enclitic înlocuieşte adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îţi văd mîna › văd mîna-ţi, şi prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ţi mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îţi se foloseşte şi ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.
(Dicţionarul etimologic român)
tu pr., d. acc. ţie, neacc. îţi, ţi (ţi se dă), ţi- (ţi-a dat, ţi-l dă), -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aş)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
iţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iţésc, imperf. 3 sg. iţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
du-te-víno s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
per tú prep. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tu pr., d. acc. ţíe, neacc. îţi, ţi, ţi-, -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (intreabă-te), -te- (vedea-te-aş )
(Dicţionar ortografic al limbii române)
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)
IŢ, iţi, s.m. (reg.) copil neastâmpărat.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
IŢÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, miji.
(Dicţionar de sinonime)
DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
(Dicţionar de sinonime)
TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. şi fam.) mata. (~ ce spui?)
(Dicţionar de sinonime)
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)
Cuvinte care încep cu literele: it
Cuvinte se termină cu literele: ti