jar

JAR¹ s.n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescenţă care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (1), jeg (2), jarişte. ♦ P. ext. Arşiţă, dogoare. ♦ Fig. Fierbinţeală, febră; suferinţă arzătoare. – Din sl. žarŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JAR² s.n. Părul scurt de pe partea din faţă a capului şi de pe extremităţile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JAR n. 1) Cărbuni incandescenţi care ard fără flacără; jăratic. 2) Căldură foarte mare, emanată de o sursă; dogoare. 3) fig. Temperatură ridicată a corpului (ca indice al îmbolnăvirii); febră; fierbinţeală. /<sl. žaru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

jar (-ruri), s.n. – Cărbuni care ard. – Mr., megl. jar. Sl. žarŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 191; Tiktin; Conev 62), cf. pojar şi sb., cr., slov., pol. žar. Este dublet al lui jar, s.n. (ţăruş, jalon), din sb. zar. – Der. jarişte, s.f. (jar; cenuşă; zgură; resturi de la ardere; ardere; porţiune de pădure arsă); jerui, vb. (a răscoli jarul; a înteţi, a înviora; a îndoi pînza făcută în casă pe jumătatea lăţimii), ultimul sens de la jeruitor, s.n. (vătrai; dispozitiv de îndoit); jeratic, s.n. (jar), din sl. žaratŭkŭ sau žeratŭkŭ, cu var. jeratec, jăratec; jeregai (var. jărăgai), s.n. (jar; arsură, usturime), a cărui der. nu este clară (după Tiktin, cu suf. din mucegai, putregai; după DAR, din sl. žegati „a arde” încrucişat cu jar), cf. jigărae, care îl explică poate mai bine, prin intermediul unei metateze provocate de ideea asemănării acestui cuvînt cu jar. Der. rom. provine ngr. ζιάρι (Murnu, Lehnw., 25; Meyer, Neugr. St., II, 28 îl derivă direct din sl., însă cf. împotrivă Miklosich, Slaw. Elemente im Neugr., 16). Cf. jeg, jigăraie.
(Dicţionarul etimologic român)

JAR¹ s.n. (Zool.) Păr scurt de pe partea din faţă a capului şi de pe extremităţile membrelor la ovine. [< fr. jarre].
(Dicţionar de neologisme)

JAR² s.n. (Liv.) Vas mare de gresie. [Pl. -uri. / cf. fr. jarre, engl. jar].
(Dicţionar de neologisme)

JAR¹ s. n. păr scurt de pe faţa şi de pe extremităţile membrelor, la ovine. (< fr. jarre)
(Marele dicţionar de neologisme)

JAR² s. n. vas mare de gresie. (< fr. jarre, engl. jar)
(Marele dicţionar de neologisme)

jar (cărbuni, păr) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

jar, járuri, s.n.(reg.) Jalon făcut dintr-o tufă cioplită (în pădure); ţiu, marcaj.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
JAR s. jăratic, jărăgai, (reg.) jeg, (prin Mold. şi Transilv.) şperlă, (înv.) jariste. (~ din sobă.)
(Dicţionar de sinonime)

JAR s. v. arşiţă, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, febră, fierbinţeală, friguri, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, temperatură, toropeală, zăduf, zăpuşeală.
(Dicţionar de sinonime)