jimí (-mésc, -ít), vb. – A fierbe, a mişuna. Origine necunoscută. Ar putea fi în legătură cu sl. žęti „a stoarce”, a cărui temă la prezent este žimą, cf. jintui, jintiţă; sensul de „a fierbe” ar proveni în acest caz, de la procedeul ce constă în a stoarce grăsimea jumărilor în foc, cf. bg. žumerki, sb. žmire, rom. jumări; însă toate acestea par incerte. DAR se referă, desigur greşit, la alb. dhemëz „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s.f. (gloată), cu suf. -et; jumedie, s.f. (gloată), probabil în loc de jumet-ie (după DAR, prin încrucişare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s.n. (resturi, fărîmituri).
(Dicţionarul etimologic român)
Sinonime:
JIMÍ vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mişui, mişuna, roi, viermui.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul etimologic român)
Sinonime:
JIMÍ vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mişui, mişuna, roi, viermui.
(Dicţionar de sinonime)