jintui
[Conjugare]
JINTUÍ, jintuiesc (jíntui), b. IV. Tranz. A frământa caşul pentru a-l stoarce de zer. – Cf. j i n t i ţ ă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A JINTU//Í ~iésc tranz. (caşul) A stoarce pentru a separa de zerul rămas după strecurat. /cf. jintiţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
jintuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. jintuiésc, imperf. 3 sg. jintuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. jintuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
jintuí, jintuiésc, vb. IV (pop.) 1. a stoarce caşul de zer, frământându-l pe crintă cu mâinile. 2. a clătina un vas cu lichid, pentru ca acesta să se mestece. 3. (fig.) a bate. 4. (fig.) a stoarce de avere (pe cineva).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A JINTU//Í ~iésc tranz. (caşul) A stoarce pentru a separa de zerul rămas după strecurat. /cf. jintiţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
jintuí, jintuiésc, vb. IV (pop.) 1. a stoarce caşul de zer, frământându-l pe crintă cu mâinile. 2. a clătina un vas cu lichid, pentru ca acesta să se mestece. 3. (fig.) a bate. 4. (fig.) a stoarce de avere (pe cineva).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)