jirebie
[Sinonime]
JIRÉBIE1, jirebii, s.f. (Reg.) Grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat etc. – Cf. magh. z s e r é b.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JIRÉBIE2, jirebii, s.f. (Reg.) Bucată, fâşie îngustă de pământ. – Din ucr. žerebij.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JIRÉBI//E ~i f. Unitate de măsură la depănat şi la urzit (tortul), egală cu treizeci de fire. [G.-D. jirebiei; Sil. -bi-e] /<ung. zsereb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
jirébie (jirébii), s.f. – 1. Jurubiţă, scul. – 2. Fîşie îngustă de pămînt de lucrat. – Var. jerebie, jurebie. Sl., cf. pol. žerebie, rus. žerebeja „prăjină”, rut. žerebij „fîşie de pămînt” (Cihac, II, 157; DAR), din sl. žrĕbij „parcelă, lot, bucată de pămînt”. Primul sens este mai puţin clar. Prezenţa sa în mr. jireagl’ă, megl. jireagă, pare să indice că este vorba de acelaşi cuvînt sl. cu sens neatestat „mănunchi de fire”, poate prin aluzie la tragerea la sorţi, cf. sfoară, funie, cu acelaşi sens dublu de „fir” şi „parcelă de pămînt”. Totuşi, DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite. Cf. şi bg. žrebij „parcelă”, sb. ždreb „parcelă”, mag. zséreb „scul”. Se foloseşte mai ales în Mold. şi mai puţin în Trans. Der. jurubiţă, s.f. (scul), cu var. jurebiţă, jirbiuţă, jirghiţă, jighiuţa; jirebi, vb. (a îndoi, a plia). Cf. jerbie, jerui.
(Dicţionarul etimologic român)
jirébie (fire de tort, bucată de pământ) s. f. (sil. -bi-e), art. jirébia (sil. -bi-a), g.-d. art. jirébiei; pl. jirébii, art. jirébiile (sil. -bi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
jirébie1, jirébii, s.f. (reg.) 1. grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat; jurubiţă. 2. (la pl.) ferfeniţe, sufile, zdrenţe. 3. (fig.) femeie tânără şi vioaie.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
JIRÉBIE s. (IST.) delniţă, sesie. (Forma de proprietate numită în Moldova ~ era cunoscută în Ţara Românească sub numele de delniţă, iar în Tran-silvania sub denumirea de sesie.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JIRÉBIE2, jirebii, s.f. (Reg.) Bucată, fâşie îngustă de pământ. – Din ucr. žerebij.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
jirébie (jirébii), s.f. – 1. Jurubiţă, scul. – 2. Fîşie îngustă de pămînt de lucrat. – Var. jerebie, jurebie. Sl., cf. pol. žerebie, rus. žerebeja „prăjină”, rut. žerebij „fîşie de pămînt” (Cihac, II, 157; DAR), din sl. žrĕbij „parcelă, lot, bucată de pămînt”. Primul sens este mai puţin clar. Prezenţa sa în mr. jireagl’ă, megl. jireagă, pare să indice că este vorba de acelaşi cuvînt sl. cu sens neatestat „mănunchi de fire”, poate prin aluzie la tragerea la sorţi, cf. sfoară, funie, cu acelaşi sens dublu de „fir” şi „parcelă de pămînt”. Totuşi, DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite. Cf. şi bg. žrebij „parcelă”, sb. ždreb „parcelă”, mag. zséreb „scul”. Se foloseşte mai ales în Mold. şi mai puţin în Trans. Der. jurubiţă, s.f. (scul), cu var. jurebiţă, jirbiuţă, jirghiţă, jighiuţa; jirebi, vb. (a îndoi, a plia). Cf. jerbie, jerui.
(Dicţionarul etimologic român)
jirébie (fire de tort, bucată de pământ) s. f. (sil. -bi-e), art. jirébia (sil. -bi-a), g.-d. art. jirébiei; pl. jirébii, art. jirébiile (sil. -bi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
jirébie1, jirébii, s.f. (reg.) 1. grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat; jurubiţă. 2. (la pl.) ferfeniţe, sufile, zdrenţe. 3. (fig.) femeie tânără şi vioaie.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
JIRÉBIE s. (IST.) delniţă, sesie. (Forma de proprietate numită în Moldova ~ era cunoscută în Ţara Românească sub numele de delniţă, iar în Tran-silvania sub denumirea de sesie.)
(Dicţionar de sinonime)