jitări

JITÁR, jitari, s.m. (Reg.) Persoană angajată să păzească semănăturile. – Din bg., scr. žitar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JITĂRÍ, jităresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndeplini funcţia de jitar. – V. jitar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JITÁR ~i m. înv. Paznic la semănăturile din câmp; pândar. /<bulg., sb. žitar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A JITĂR//Í ~ésc intranz. înv. A practica ocupaţia de jitar; a fi jitar. /Din jitar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

jitár (jitári), s.m. – Persoană angajată să păzească semănăturile. Sl. (bg., rus.) žitarĭ, din sl. žito „grîu” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 160; Conev 68). – Der. jităreasă, s.f. (nevastă de jitar); jitărie, s.f. (locuinţa jitarului; impozit); jitărit, s.n. (consum, drept); jitniţă (var. jigniţă), s.f. (hambar), din sl. žitĭnica, cf. bg., rus. žitnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 160; Conev 81); jitnicer (var. jignicer), s.m. (înv., dregător care avea grijă de magaziile cu grîne ale armatei sau ale curţii domneşti); jitnicereasă (var. jitniceroaie), s.f. (nevastă de jitnicer). Jetui, vb. refl. (Trans., a se umfla, a se ghiftui), pus în legătură de Drăganu, Dacor., IX, 209, cu cuvintele precedente, pare mai curînd o var. de la ghftui, ca jilău faţă de gealău sau jirav faţă de ghirav, firav.
(Dicţionarul etimologic român)

jitár s. m., pl. jitári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

jitărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. jitărésc, imperf. 3 sg. jităreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. jităreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
JITÁR s. v. pândar.
(Dicţionar de sinonime)

JITĂRÍ vb. v. pândi.
(Dicţionar de sinonime)