joimăriță

JOIMĂRÍŢĂ, joimăriţe, s.f. Fiinţă imaginară cu înfăţişare de femeie respingătoare, despre care se credea în popor că pedepseşte, în noaptea care precedă Joia Mare, pe fetele şi femeile tinere leneşe la tors sau la dărăcit. ♢ Fig. (Pop.) Femeie foarte urâtă. – Joi + mare + suf. -iţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JOIMĂRÍŢ//Ă ~e f. folc. Personaj fantastic, imaginat în chip de femeie rea şi urâtă, care în noaptea ce precedă joia mare pedepseşte fetele şi femeile tinere leneşe la tors sau la dărăcit. /joi + mare + suf. ~iţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

joimăríţă s. f., g.-d. art. joimăríţei; pl. joimăríţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

joimăríţă¹ s.f. (pop.) 1. fiinţă mitologică având înfăţişarea unei femei urăte şi spurcate, cu cap mare şi cu părul despletit, cu dinţii mari şi rânjiţi; muma-pădurii, sperietoare, ciuhă. 2. obicei ţărănesc legat de ziua de joi (flăcăii controlează fetele dacă au tors lâna şi inul până joi; dacă nu, ei percep o taxă în ouă, pentru a nu da foc lânii şi inului netors). 3. buhă, bufniţă. 4. (fig.) fată bătrână.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

joimăríţă², joimăríţe, s.f. (înv.) soţia joimirului.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
JOIMĂRÍŢĂ s. v. bufniţă, buhă.
(Dicţionar de sinonime)