jude

JÚDE, juzi, s.m. 1. (În vechea organizare a ţărilor româneşti) Demnitar cu atribuţii judecătoreşti şi administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Ţării Româneşti) Ţăran devenit liber după răscumpararea din rumânie. 3. Cârmuitor şi judecător al mai multor sălaşe de ţigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; ieşit din uz) Primar. [Var.: (2) júdec, pl. judeci, s.m.] – Lat. judex, -icis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JÚDE júzi m. înv. Jurist angajat oficial pentru soluţionarea proceselor judiciare în cadrul unei instanţe judecătoreşti; judecător. /<lat. judex, ~icis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

júde (júzi), s.m. – 1. În vechea organizare socială, judecător municipal care îndeplinea uneori şi funcţia de primar cu puteri limitate. Apare în Moldova, cu acest nume, din 1409; funcţia sa era pe viaţă şi se transmitea. – 2. În Munt., în sec. XVII, om liber. – 3. În textele religioase, domn, domnitor. – 4. Judecător, magistrat. – 5. (Trans.) Primar. – 6. Conducător, căpetenie a unei companii sau a unei bresle. – Var. judec. Lat. iūdex (Puşcariu 913; Candrea-Dens., 908; REW 4599; DAR), cf. alb. dzük, it. giudice, prov., cat. jutge, fr. juge, sp. juez, port. juiz. Pl. vechi era judeci, din lat. iudices (cf. cap-capete, om-oameni), de unde s-a refăcut sing. analogic judec. Primele 3 sensuri sînt înv. – Der. judeceasă, s.f. (Trans., nevastă de primar); judeci, vb. (înv., a elibera); judecie, s.f. (înv., libertate; înv., funcţie de judecător; înv., judecătorie). – Cf. judeţ, judeca.
(Dicţionarul etimologic român)

júde s. m., pl. juzi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
JÚDE s. v. căpetenie, conducător, judecă-tor, primar, vătaf.
(Dicţionar de sinonime)