judec dex - definiţie, sinonime, conjugare
JÚDEC, judeci, s.m. V. jude.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-şi forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurarile, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a preţui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. şi refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător şi a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluţiona un litigiu. ♢ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A JUDECÁ júdec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstanţele şi eventualele defecte. 3) A examina calitativ şi cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a preţui; a estima; a evalua. ~ lucrurile după aparenţe. 4) A fi de părere; a găsi de cuviinţă; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face să se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a raţiona. /<lat. judicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE JUDECÁ mă júdec intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

judecá (júdec, judecát), vb. – 1. A examina o cauză, a da sentinţa într-o cauză. – 2. (Înv.) A condamna, a da o sentinţă. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-şi forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntări. – 7. A exprima o părere, a critica, a dojeni, a condamna. – Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. iūdĭcāre (Puşcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. džukoń (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecată, s.f. (înv., sentinţă, hotărîre judecătorească; justiţie, raţiune, bun simţ; proces), care ar putea de asemenea să fie reprezentant al lat. (res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 şi DAR, de la pl. de la iūdicātum); judecător, s.m. (funcţionar de stat care soluţionează procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judecătoare, s.f. (tribunal, judecătorie), cu suf. -toare (după DAR, din lat. iūdicatōria sedes); judecătorie, s.f. (tribunal; profesiunea de judecător); judecătoreasă, s.f. (soţie de judecător); judecătoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (înv., a hotărî, a da o sentinţă); răsjudeca, vb. (a-şi schimba prima hotărîre, a-şi schimba părerea; a da din nou o sentinţă); prejudecată, s.f., pe baza fr. préjugé; prejudeca, vb., pe baza fr. préjuger; prejudeţ, s.n. (înv., prejudecată) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejudiţiu), s.n. (prejudecată; pagubă, daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr. préjudice; prejudicia, vb., din fr. préjudicier.
(Dicţionarul etimologic român)

judecá vb., ind. prez. 1 sg. júdec, 3 sg. şi pl. júdecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
JUDECÁ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. şi reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (înv. şi reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)
(Dicţionar de sinonime)

JUDECÁ vb. v. comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ju jud jude

Cuvinte se termină cu literele: ec dec udec