JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-şi forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurarile, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a preţui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. şi refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător şi a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluţiona un litigiu. ♢ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUDECÁRE, judecări, s.f. Acţiunea de a (se) judeca şi rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. – V. judeca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A JUDECÁ júdec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstanţele şi eventualele defecte. 3) A examina calitativ şi cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a preţui; a estima; a evalua. ~ lucrurile după aparenţe. 4) A fi de părere; a găsi de cuviinţă; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face să se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a raţiona. /<lat. judicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE JUDECÁ mă júdec intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
judecá (júdec, judecát), vb. – 1. A examina o cauză, a da sentinţa într-o cauză. – 2. (Înv.) A condamna, a da o sentinţă. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-şi forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntări. – 7. A exprima o părere, a critica, a dojeni, a condamna. – Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. iūdĭcāre (Puşcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. džukoń (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecată, s.f. (înv., sentinţă, hotărîre judecătorească; justiţie, raţiune, bun simţ; proces), care ar putea de asemenea să fie reprezentant al lat. (res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 şi DAR, de la pl. de la iūdicātum); judecător, s.m. (funcţionar de stat care soluţionează procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judecătoare, s.f. (tribunal, judecătorie), cu suf. -toare (după DAR, din lat. iūdicatōria sedes); judecătorie, s.f. (tribunal; profesiunea de judecător); judecătoreasă, s.f. (soţie de judecător); judecătoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (înv., a hotărî, a da o sentinţă); răsjudeca, vb. (a-şi schimba prima hotărîre, a-şi schimba părerea; a da din nou o sentinţă); prejudecată, s.f., pe baza fr. préjugé; prejudeca, vb., pe baza fr. préjuger; prejudeţ, s.n. (înv., prejudecată) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejudiţiu), s.n. (prejudecată; pagubă, daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr. préjudice; prejudicia, vb., din fr. préjudicier.
(Dicţionarul etimologic român)
judecá vb., ind. prez. 1 sg. júdec, 3 sg. şi pl. júdecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
judecáre s. f., g.-d. art. judecării; pl. judecări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
JUDECÁ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. şi reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (înv. şi reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)
(Dicţionar de sinonime)
JUDECÁ vb. v. comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.
(Dicţionar de sinonime)
JUDECÁRE s. v. chibzuire.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUDECÁRE, judecări, s.f. Acţiunea de a (se) judeca şi rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. – V. judeca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE JUDECÁ mă júdec intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
judecá (júdec, judecát), vb. – 1. A examina o cauză, a da sentinţa într-o cauză. – 2. (Înv.) A condamna, a da o sentinţă. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-şi forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntări. – 7. A exprima o părere, a critica, a dojeni, a condamna. – Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. iūdĭcāre (Puşcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. džukoń (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecată, s.f. (înv., sentinţă, hotărîre judecătorească; justiţie, raţiune, bun simţ; proces), care ar putea de asemenea să fie reprezentant al lat. (res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 şi DAR, de la pl. de la iūdicātum); judecător, s.m. (funcţionar de stat care soluţionează procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judecătoare, s.f. (tribunal, judecătorie), cu suf. -toare (după DAR, din lat. iūdicatōria sedes); judecătorie, s.f. (tribunal; profesiunea de judecător); judecătoreasă, s.f. (soţie de judecător); judecătoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (înv., a hotărî, a da o sentinţă); răsjudeca, vb. (a-şi schimba prima hotărîre, a-şi schimba părerea; a da din nou o sentinţă); prejudecată, s.f., pe baza fr. préjugé; prejudeca, vb., pe baza fr. préjuger; prejudeţ, s.n. (înv., prejudecată) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejudiţiu), s.n. (prejudecată; pagubă, daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr. préjudice; prejudicia, vb., din fr. préjudicier.
(Dicţionarul etimologic român)
judecá vb., ind. prez. 1 sg. júdec, 3 sg. şi pl. júdecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
judecáre s. f., g.-d. art. judecării; pl. judecări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
JUDECÁ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. şi reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (înv. şi reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)
(Dicţionar de sinonime)
JUDECÁ vb. v. comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.
(Dicţionar de sinonime)
JUDECÁRE s. v. chibzuire.
(Dicţionar de sinonime)