judecire

JUDECÍ, judecesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (În evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în ţăran liber. – Din judec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JUDECÍRE s.f. (În evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Acţiunea de a (se) judeci. – V. judeci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

judecí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. judecésc, imperf. 3 sg. judeceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. judeceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

judecíre s. f., g.-d. art. judecírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)