JUDECÁTĂ, judecăţi, s.f. 1. Facultatea (1) de a gândi logic; raţiune, inteligenţă, gândire. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu judecată = cu bun-simţ, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziţie în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acţiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, judeţ (I, 3); soluţie dată într-un litigiu. ♢ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ♢ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în faţa justiţiei. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toţi oamenii, la sfârşitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veşnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUDEC//ÁTĂ ~ăţi f. 1) Facultate a omului de a gândi logic şi de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor; intelect, minte; raţiune. ♢ Cu ~ a) cu bun-simţ; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziţie în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raţionament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acţiune judiciară; proces. ♢ A da (sau a chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecăţii (pe cineva), ~ata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârşitul lumii. /<lat. judicata
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
judecátă s. f., g.-d. art. judecăţii; pl. judecăţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
JUDECÁTĂ s. 1. v. inteligenţă. 2. v. minte. 3. gândire, intelect, înţelegere, minte, raţionament, raţiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 4. minte, raţiune, (rar) cunoştinţă, (pop. şi fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 5. minte, raţionament, raţiune, (înv.) socoată, socoteală, socotinţă. (O ~ sănătoasă.) 6. v. concepţie. 7. v. părere. 8. v. chibzuială. 9. v. apreciere. 10. proces.
(Dicţionar de sinonime)
JUDECÁTĂ s. v. condamnare, jurisdicţie, osândă, pedeapsă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Judecat ≠ nejudecat
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUDEC//ÁTĂ ~ăţi f. 1) Facultate a omului de a gândi logic şi de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor; intelect, minte; raţiune. ♢ Cu ~ a) cu bun-simţ; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziţie în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raţionament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acţiune judiciară; proces. ♢ A da (sau a chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecăţii (pe cineva), ~ata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârşitul lumii. /<lat. judicata
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
JUDECÁTĂ s. 1. v. inteligenţă. 2. v. minte. 3. gândire, intelect, înţelegere, minte, raţionament, raţiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 4. minte, raţiune, (rar) cunoştinţă, (pop. şi fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 5. minte, raţionament, raţiune, (înv.) socoată, socoteală, socotinţă. (O ~ sănătoasă.) 6. v. concepţie. 7. v. părere. 8. v. chibzuială. 9. v. apreciere. 10. proces.
(Dicţionar de sinonime)
JUDECÁTĂ s. v. condamnare, jurisdicţie, osândă, pedeapsă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Judecat ≠ nejudecat
(Dicţionar de antonime)