jug

JUG, juguri, s.n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, în unele ţări, se fixează de coarnele lor. ♢ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, căruţa, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Muncă grea, neplăcută; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn îmbrăcat în piele care se pune uneori la gâtul cailor şi prin care se trec hamurile. 3. Piesă în formă de cadru sau de inel, care serveşte la susţinerea altor piese ale unei maşini sau ale unei unelte. ♦ Grindă sau riglă de lemn folosită la construcţia acoperişurilor. 4. Parte componentă a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei maşini electrice, care nu are înfăşurări electrice. – Lat. jugum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JUG ~uri n. 1) Piesă de lemn care se pune pe grumazul unor animale, în special al boilor, care trag la car sau la plug. ♢ A trage la ~ a) a trage carul sau plugul; b) a munci din greu; a îndeplini sarcini grele; a se speti. A se băga în ~ a se angaja să facă ceva foarte greu. 2) fig. Constrângere materială sau morală. 3) fig. Muncă grea şi istovitoare. 4) Piesă tehnică folosită ca suport pentru alte piese ale unui mecanism. ~ de joagăr rama ferăstrăului. /<lat. jugum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

jug (júguri), s.n. – 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. – 2. Suprafaţă pe care o poate ara o pereche de vite într-o zi. – 3. Povară, tiranie, robie. – 4. Gîtar, hamut. – 5. Jujeu. – 6. Cadru la ferăstrăul acţionat de forţa apei. – 7. Grindă. – 8. Dispozitiv de prindere la războiul de ţesut. – 9. Suport de lemn pentru năvod. – Var. (Mold.) giug. Mr. giug, megl., istr. jug. Lat. iŭgum (Puşcariu 916; Candrea-Dens., 913; DAR; REW 4610), cf. it. giogo, prov. jo, fr. joug, cat. jou, sp. yugo, port. jugo. Der. jugan, s.m. (bou; cal castrat), în sensul de „devenit bun de jug”, întrucît taurii şi caii necastraţi nu sînt buni ca animale de povară (după Tiktin, de la procedeul castrării, care se făcea cu ajutorul unui cleşte în formă de jug; însă acest uz nu pare să poată fi documentat); jugăni, vb. (a castra); jugăneală, s.f. (castrare); jugănitor, s.m. (persoană care castrează animale); jugănar, s.m. (persoană care castrează animale); jugar, adj. (bun de jug), cu suf. -ar (după Puşcariu 917, REW 4604 şi Candrea-Dens., 916, din lat. iŭgārius); jugărit, s.n. (preţ al lemnului pe care îl pot căra din pădure o pereche de boi înjugaţi); jugărel (var. jugurel, jugureţ), s.m. (dumbeţ, sclipeţ, Teucrium Chamaedrys); jugului, vb. (a pune la jug, a înjuga); înjuga, vb. (a pune la jug, a înjuga, a subjuga, a înrobi; refl., a se dedica în exclusivitate; refl., a se uni; Arg., a fugi, a scăpa), cf. lat. iŭgāre; înjugătură, s.f. (pereche de animale înjugate); înjugător, adj. (bun de jug, bou destinat aratului); desjuga, vb. (a scoate din jug); subjuga, vb. (a oprima, a împila), format pe baza fr. subjuguer; jugastru, s.m. (arbore cu lemnul alb şi tare, Acer campestre), mr. giugastru, megl. jugastru, de la jug cu suf. -astru, sau poate de la un lat. *iŭgāster (Puşcariu 918; Candrea-Dens., 917; REW 4605; DAR), deoarece se folosea la confecţionarea jugurilor (este greşită der. propusă de Cihac, II, 511, din mag. javor ‹ sl. javorŭ; după Diculescu, Elementele, 482, din gr. ζύγαστρον, de la ζυγόν „ulm”; cf. Rosetti, I, 168).
(Dicţionarul etimologic român)

jug s. n., pl. júguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
JUG s. 1. jujeu, (reg.) hădărău. (~ la gâtul porcilor, al viţeilor.) 2. (TEHN.) (reg.) război. (~ la joagăr.)
(Dicţionar de sinonime)

JUG s. v. amnar, ceafă, rezemătoare.
(Dicţionar de sinonime)