julă
júlă (júle), s.f. – Femeie, muiere. Ţig. žuli, ğuli (Graur, BL, V, 68). Legătura pe care o stabileşte DAR cu mag. suli „rău” pare greşită. – Der. julan, s.m. (bărbat afemeiat); juleaică, s.f. (femeie), pe care Bogrea, Dacor., II, 899, îl punea în legătură cu numele Zuleica, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 173; juleandră (var. şuleandră, ciuleandră), s.f. (femeie, muiere), cu suf. expresiv -andră, cf. buleandră, fleand(u)ră, după Graur, BL, IV, 198, la un ţig. *ğuνlengero, de la ğuνli „femeie”); ciuleandra, adv. (hoinărind, umblînd creanga).
(Dicţionarul etimologic român)
júlă, júle, s.f. (reg.) 1. femeie cu părul pieptănat îndărăt, cu tâmplele şi fruntea goale. 2. femeie sărăcăcios îmbrăcată şi încrezută.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul etimologic român)
júlă, júle, s.f. (reg.) 1. femeie cu părul pieptănat îndărăt, cu tâmplele şi fruntea goale. 2. femeie sărăcăcios îmbrăcată şi încrezută.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)