jurătoare

JURĂTÓR, -OÁRE, jurători, -oare, s.m. şi f. (Înv şi pop.) Persoană care jură în calitate de martor în faţa unei instanţe judiciare. – Jura + suf. -ător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

JURĂTÓR ~i m. înv. Persoană care depune mărturie sub un jurământ în faţa unei instanţe judiciare. /a jura + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

jurătór s. m., pl. jurătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

jurătoáre s. f., g.-d. art. jurătoárei; pl. jurătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)