JUSTÉŢĂ s.f. v. justeţe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUSTÉŢE s.f. Însuşirea a ceea ce este just (1); adevăr, dreptate. ♢ Precizie, exactitate. [Var.: justéţă s.f.] – Din fr. justesse.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUSTÉŢE f. Caracter just. [G.-D. justeţei] /<fr. justesse
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
JUSTÉŢĂ s.f. v. justeţe.
(Dicţionar de neologisme)
JUSTÉŢE s.f. Însuşirea de a fi just; adevăr; dreptate. ♦ Precizie, exactitate. [Var. justeţă s.f. / cf. fr. justesse].
(Dicţionar de neologisme)
JUSTÉŢE s. f. 1. însuşirea de a fi just; dreptate. 2. precizie, exactitate. (< fr. justesse)
(Marele dicţionar de neologisme)
justéţe s. f., art. justéţea, g.-d. art. justéţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
JUSTÉŢE s. 1. v. adevăr. 2. v. exactitate. 3. dreptate, echitate, (înv.) lege. (A restabilit ~ cauzei cuiva.) 4. dreptate, temeinicie, (înv.) rezon. (~ argu-mentelor sale.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Justeţe ≠ injusteţe
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUSTÉŢE s.f. Însuşirea a ceea ce este just (1); adevăr, dreptate. ♢ Precizie, exactitate. [Var.: justéţă s.f.] – Din fr. justesse.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
JUSTÉŢĂ s.f. v. justeţe.
(Dicţionar de neologisme)
JUSTÉŢE s.f. Însuşirea de a fi just; adevăr; dreptate. ♦ Precizie, exactitate. [Var. justeţă s.f. / cf. fr. justesse].
(Dicţionar de neologisme)
JUSTÉŢE s. f. 1. însuşirea de a fi just; dreptate. 2. precizie, exactitate. (< fr. justesse)
(Marele dicţionar de neologisme)
justéţe s. f., art. justéţea, g.-d. art. justéţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
JUSTÉŢE s. 1. v. adevăr. 2. v. exactitate. 3. dreptate, echitate, (înv.) lege. (A restabilit ~ cauzei cuiva.) 4. dreptate, temeinicie, (înv.) rezon. (~ argu-mentelor sale.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Justeţe ≠ injusteţe
(Dicţionar de antonime)