JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ♢ Refl. şi tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s.f. Acţiunea de a juxtapune şi rezultatul ei; alăturare, juxtapoziţie. ♢ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziţii sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A JUXTAPÚNE juxtapún tranz. 1) (obiecte) A pune unul lângă altul; a aşeza alături; a alătura. 2) (părţi de propoziţie) A face să se juxtapună. /<fr. juxtaposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE JUXTAPÚNE se juxtapún intranz. (despre părţi de propoziţie) A se îmbina prin juxtapunere. /<fr. juxtaposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
JUXTAPÚNER//E ~i f. lingv. Procedeu de legătură între propoziţii independente sintactic (dar corelate semantic), constând în simpla lor alăturare, fără conjuncţie; parataxă. [G.-D. juxtapunerii] /v. a juxtapune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
JUXTAPÚNE vb. III. tr. A alătura. [P.i. juxtapún. / după fr. juxtaposer].
(Dicţionar de neologisme)
JUXTAPÚNERE s.f. Acţiunea de a juxtapune; alăturare; juxtapoziţie. ♦ Alăturare a două propoziţii fără a le lega printr-o conjuncţie; parataxă. [< juxtapune].
(Dicţionar de neologisme)
JUXTAPÚNE vb. tr. a pune alături; a alătura. (după fr. juxtaposer)
(Marele dicţionar de neologisme)
JUXTAPÚNERE s. f. acţiunea de a juxtapune; juxtapoziţie. ♢ alăturare a două cuvinte, propoziţii sau fraze fără a le lega printr-o conjuncţie; parataxă. (< juxtapune)
(Marele dicţionar de neologisme)
juxtapúne vb. pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
juxtapúnere s. f., g.-d. art. juxtapúnerii; pl. juxtapúneri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
JUXTAPÚNE vb. v. alătura.
(Dicţionar de sinonime)
JUXTAPÚNERE s. (GRAM.) juxtapoziţie, parataxă.
(Dicţionar de sinonime)
JUXTAPÚNERE s. v. alăturare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s.f. Acţiunea de a juxtapune şi rezultatul ei; alăturare, juxtapoziţie. ♢ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziţii sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE JUXTAPÚNE se juxtapún intranz. (despre părţi de propoziţie) A se îmbina prin juxtapunere. /<fr. juxtaposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
JUXTAPÚNER//E ~i f. lingv. Procedeu de legătură între propoziţii independente sintactic (dar corelate semantic), constând în simpla lor alăturare, fără conjuncţie; parataxă. [G.-D. juxtapunerii] /v. a juxtapune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
JUXTAPÚNE vb. III. tr. A alătura. [P.i. juxtapún. / după fr. juxtaposer].
(Dicţionar de neologisme)
JUXTAPÚNERE s.f. Acţiunea de a juxtapune; alăturare; juxtapoziţie. ♦ Alăturare a două propoziţii fără a le lega printr-o conjuncţie; parataxă. [< juxtapune].
(Dicţionar de neologisme)
JUXTAPÚNE vb. tr. a pune alături; a alătura. (după fr. juxtaposer)
(Marele dicţionar de neologisme)
JUXTAPÚNERE s. f. acţiunea de a juxtapune; juxtapoziţie. ♢ alăturare a două cuvinte, propoziţii sau fraze fără a le lega printr-o conjuncţie; parataxă. (< juxtapune)
(Marele dicţionar de neologisme)
juxtapúne vb. pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
juxtapúnere s. f., g.-d. art. juxtapúnerii; pl. juxtapúneri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
JUXTAPÚNE vb. v. alătura.
(Dicţionar de sinonime)
JUXTAPÚNERE s. (GRAM.) juxtapoziţie, parataxă.
(Dicţionar de sinonime)
JUXTAPÚNERE s. v. alăturare.
(Dicţionar de sinonime)