LÁCĂT, lacăte, s.n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conţine mecanismul de încuiere cu cheia şi o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă şi celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ♢ Expr. A avea (sau a-şi pune) lacăt la gură = a-şi impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s.f., lăcát s.n.] – Din magh. lakat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LĂCÁT s.n. v. lacăt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LÁCĂT ~e n. Dispozitiv de metal pentru încuierea unei uşi, prevăzut cu o toartă care se trece prin două belciuge fixate la uşă. /<ung. lakat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lácăt (lácăte), s.n. – Mecanism de închis cu toartă. – Var. (Trans., Mold.) lăcată. Mag. lakat (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. sb., cr., slov. lokot, pus în legătură cu it. lucchetto (Berneker 729), fr. loquet. – Der. lăcătuş, s.m., din mag. lakatos, cf. rut. ljokotos; lăcătui, vb.; lăcătuşerie, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)
cheia şi lacătul expr. începutul şi sfârşitul. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
lácăt s. n., pl. lácăte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LĂCÁT s.n. v. lacăt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lácăt (lácăte), s.n. – Mecanism de închis cu toartă. – Var. (Trans., Mold.) lăcată. Mag. lakat (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. sb., cr., slov. lokot, pus în legătură cu it. lucchetto (Berneker 729), fr. loquet. – Der. lăcătuş, s.m., din mag. lakatos, cf. rut. ljokotos; lăcătui, vb.; lăcătuşerie, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)
cheia şi lacătul expr. începutul şi sfârşitul. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
lácăt s. n., pl. lácăte
(Dicţionar ortografic al limbii române)