lat dex - definiţie, sinonime, conjugare
LAT, -Ă, (1) laţi, -te, adj. (2) laturi, s.n. 1. Adj. Care are o lăţime (relativ) mare. ♢ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic, ♢ Expr. A spune vorbe mari şi late = a spune vorbe pompoase, dar fără conţinut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situaţie a luat proporţii grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece straşnic, a face un mare chef; b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) Întins la pământ (fără simţire sau mort). ♢ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-l în nesimţire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S.n. Partea lată (1) a unui obiect; lăţime. ♢ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lăţimea unei palme obişnuite cu degetele lipite. ♢ Loc. adv. De-a latul = în curmeziş. – Lat. latus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LAŢ1, laţuri, s.n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în aşa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LAŢ2 s.n. v. leaţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LAT látă (laţi, láte) 1) Care are o întindere mare pe transversală; extins în lăţime. Pânză ~ă. Frunte ~ă. ♢ ~ în spate (sau în spete) bine dezvoltat fiziceşte. A o face lată a) a trage un chef straşnic; b) a face inconştient o boroboaţă. 2) fam. Care este în stare de nesimţire; întins fără mişcare. ♢ A rămâne (sau a cădea) ~ a cădea fără simţire la pământ. A lăsa pe cineva ~ a bate (pe cineva), lăsându-l în nemişcare. A fi ~ de foame a fi istovit de foame; a fi foarte flămând. /<lat. latus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

LAŢ ~uri n. 1) Ochi format prin înnodarea capătului unei funii sau sfori, care se poate strânge în jurul unui punct fix. 2) Instrument pentru prins păsări sau animale, format dintr-un ochi de sfoară sau de sârmă; juvăţ. /<lat. laceus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

lat (látă), adj. – 1. Larg, spaţios. – 2. Amplu, întins. – 3. Plan, plat. – 4. (Arg.) Grav, serios (mai ales în expresia e lată „treaba-i serioasă”). – 5. Emfatic, bombastic, umflat. – 6. (Adv.) Ca o piatră, ca o greutate moartă. – 7. (S.n.) Lăţime. – 8. (S.n.) Partea plană a unui obiect. – 9. (S.n.) Lăţimea sabiei. – 10. (S.m.) Lăţimea unei ţesături. – 11. (S.m.) Plastron de cămaşă, piept. – 12. (S.m., Arg.) Orez. Lat. latus (Puşcariu 964; Candrea-Dens., 955; REW 4935; DAR), cf. it. lato, prov. lat, sp. lado, cu uz subst. (cf. totuşi Dante, I, XIII, 13; ali hanno late; v. sard. lata „lăţime” (Atzori 212); bearn., lat. „larg”). E sinonim şi concurent cu larg. Pentru sensul 11, care se foloseşte mai ales la pl., Bogrea, Dacor., IV, 826 şi DAR pornesc de la germ. Latz „corset, piept”; dar e evident că-i vorba de o aplicare specială a sensului 10, cf. fr. largeur, sp. ancho, ca termeni de croitorie. Pentru semantismul de sub 12, cf. sp. ladilla. Der. lătîi (var. Banat latîńu), adj. (turtit, plat); lătăreţ, adj. (turtit, plan; bîlbîit); lătăreţ, s.m. (varietate de scrumbie, Scomber pelamys); lătăreaţă, s.f. (Trans., măsură de un sfert de litru); latiţă, s.f. (plantă nedeterminată, cu frunze late); lăteaţă, s.f. (varietate de şobolani de cîmp, Myoxus glis); lateş, adj. (cu coarne desfăcute); lătăuş, s.m. (nimfa ţînţarului, Culex pipiens); lătete, s.n. (Banat, scîndură); lăţiş, adv. (oblic, în sensul lăţimii); lătîng, adj. (rar, interminabil, fără sfîrşit), cu un suf. neuzual, cf. nătîng; lăţi, vb. (a lărgi; a turti, a netezi; refl., a se extinde, a se propaga, a se răspîndi), de la lat, dar cf. lat. latesco (Puşcariu 48; Candrea-Dens., 956); lăţie, s.f. (înv., extensiune); lăţime, s.f. Cf. latură. În compusele bucălat, codălat, -lat nu este adj. (cf. Spitzer, Dacor., V, 332 şi REW 4934), ci suf. -at cu infix expresiv.
(Dicţionarul etimologic român)

laţ (-ţi), s.m. – Leaţ, şipcă, par. – Var. leţ, leaţ. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lăţui (var. leţui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lăţuitor, s.m. (tăietor de pari); lăţuitor, s.n. (burgiu, sfredel).
(Dicţionarul etimologic român)

laţ (láţuri), s.n. – 1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaţ, megl. laţ. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Puşcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço.
(Dicţionarul etimologic român)

de-a látul loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lat adj. m., pl. laţi; f. sg. látă, pl. láte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lat (foaie de pânză) s. m., pl. laţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lat (lăţime) s. n., pl. láturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

laţ s. n., pl. láţuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LAT s. v. păduche.
(Dicţionar de sinonime)

LAT adj., s. 1. adj. larg, mare. (Pălărie cu boruri ~.) 2. s. v. lăţime.
(Dicţionar de sinonime)

LAŢ s. 1. ochi, (reg.) ocheţ. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smâc, (Bucov. şi Mold.) şfac, (prin Olt. şi Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sâlţă. (~ de prins păsări, câini.) 3. ştreang, (pop.) juvăţ, (reg.) hăţ, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)
(Dicţionar de sinonime)

LAŢ s. v. coamă, creastă, culme.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Lat ≠ îngust, strâmt
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: la

Cuvinte se termină cu literele: at